Proaspat aparuta la Editura Eikon din Cluj, cartea Mirunei Runcan teatralizarea si reteatralizarea in Romania (1920-1960) este o aplicata si pertinenta analiza a contextului teatral care a marcat o perioada esentiala in evolutia fenomenului spectacologic in Romania. Sincronizarea cu gindirea teatrala europeana, autonomizarea regiei, problematica structurilor si institutiilor de teatru sint doar citeva dintre punctele riguros dezbatute in acest volum din care va prezentam citeva fragmente.
„Procesul continuu de detasare de ceea ce este vechi, perimat, pe care il traieste teatrul alaturi de celelalte arte in perioada aceasta primeste un puternic impuls la inceputul anului 1948 cind, intre 21-23 februarie, are loc Congresul de unificare a Partidului Muncitoresc Roman. Momentul consfinteste crearea partidului unic al clasei muncitoare – pe o singura si ferma ideologie – filozofia marxista – si deschide epoca tuturor actiunilor revolutionare care vor duce la victoria definitiva a noii orinduiri. In vara aceluiasi an se hotaraste nationalizarea principalelor mijloace de productie, context in care se infaptuieste etatizarea teatrelor particulare si transformarea Teatrelor Poporului din Timisoara, Arad, Bacau, Sibiu, Brasov, Sf. Gheorghe, Turda, Ploiesti si a Teatrului Municipal din Bucuresti in Teatre de Stat.“
Limbajul de lemn al acestor „dari de seama“ face destul de dificil de analizat, la distanta de peste jumatate de secol, cumulul de fenomene care au venit sa reconstruiasca si sa refunctionalizeze, pe cu totul alte principii decit pina atunci, viata teatrala romaneasca. Ceea ce pare o granita artificiala, rezolvata printr-o simpla trasatura de condei, intre prima si a doua jumatate de veac este, de fapt, un proces extrem de complex, chiar daca, astazi, rapiditatea infaptuirii lui se vadeste uluitoare. In doar patru ani se petrecusera
