Intre beri si vinuri se duce de multa vreme un razboi: un razboi nemilos, un razboi mondial, un razboi de marketing care, iata, s-a extins si la noi in tara. La inceput erau mici ambuscade la nivel de public relations, pe care observatorii culturali atenti si le amintesc: „Specialistii japonezi au descoperit ca vinul prelungeste viata si berea inhiba nu stiu care hormoni“... si, in contraatac: „Specialistii chinezi au descoperit ca berea intareste sistemul imunitar, iar vinul inhiba alti nu stiu care hormoni“... etc.

Cu timpul, o data cu intrarea pe piata romaneasca a marilor centrale beraresti multinationale, o data cu dezvoltarea de la an la an a investitiilor acestora in distributie, cercetare de piata si comunicare, producatorii autohtoni de vin au simtit o amenintare in plus, pe linga cea a vinarilor neautorizati si a falsificatorilor care deja invadau piata. Razboiul acesta nou pare sa aiba reguli clare: cine-si face mai multa reclama vinde mai mult. Nu dintr-o data, ci in timp.

„Dar pentru reclama iti trebuie bani“, spun directorii pe stil vechi ai proaspat privatizatelor intreprinderi de vinificatie, „hai sa mai vindem intii ceva“. Iar fondurile de publicitate se duc pe cartuse imprastiate-n toate directiile: ba vreo zi a recoltei pe care... cine s-o organizeze? ba vreun cintaret de muzica populara pe care... cine altcineva sa-l sponsorizeze?

Asa cum vinul si berea nu se amesteca la masa, vinificatorii pareau definitiv hotariti sa nu se amestece in practicile comunicationale beraresti. „Toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust, noi avem o sumedenie de soiuri, care fiecare la rindul sau, in functie de an si o podgorie anume, poate avea o sumedenie de alte gusturi... care gusturi sint de fapt buchete, simfonii, intregi microcosmuri de esteza sublima.“ Asadar berile au brand-uri, vinurile au istorie. Dar cum sa comunici isto