Si nu atat o parafraza ludica si, desigur, postmoderna dupa Eminescu este "Pururi tanar, infasurat in pixeli", cat o bravada. In locul mantiei romantice, pixelii. Vesmantului nobil din versul eminescian - "Pururi tanar, infasurat in manta-mi" - i se substituie o banala unitate de masura. Sunt preferati pixelii, dar la fel de bine se putea recurge la biti, octeti ori decibeli. Infasurarea "in pixeli" echivaleaza cu o imbalsamare in anonimatul mecanic, in cel mai bun caz cu o performanta tehnica de genul in fond angoasant al prefacerii cantaretului Michael Jackson intr-o creatura de sinteza, jumatate om, jumatate aparat. Aspectul superficial parodic disimuleaza un oximoron, iar sensul acestuia este unul defensiv, de nu chiar depresiv. Autorul sufera in carte, dar surade amar in titlu. "Mi s-a intamplat in aceasta viata cel mai trist lucru cu putinta: dintr-un poet am devenit un autor" - asa isi incepe volumul Mircea Cartarescu. Jelind unicitatea pierduta, prefacerea poetului in autor, inserierea contabila. Caderea in pixeli, identificarea prin tehnologie. Farsa ori cronica unei sinucideri literare anuntate? Rasfat narcisiac sau deprimare? Ifose ori drama adanca? Intrebari ce n-au fost totusi puse.
Dar nu din delicatete, inutila totusi cata vreme cartea e un exercitiu public de autodisectie, mai degraba dintr-o carenta de sensibilitate. Pentru cine se poate mira, poate fi chiar uimitor: Mircea Cartarescu inalta drapelul de naufragiu, el e scriitorul cel mai cunoscut din ultima serie de literati romani ce avea sa mai beneficieze de privilegiile mitului valorii artistice, inainte de prabusirea probabil definitiva a acestuia, dar nimeni nu tresare.
Mai rau, cartea i-a fost citita ca un manifest si, in consecinta, simetric aplaudata si contestata. Doi eminenti critici universitari, ambii cu importante contributii de domeniul teoriei si metodologiei literare,
