Anul acesta prestigiosul premiu s-a decernat pentru a o suta oara si el a fost atribuit scriitorului sud-african John Maxwell Coetzee. In argumentatia Academiei Suedeze este evidentiata arta cu care laureatul zugraveste sub multiple deghizari implicarile surprinzatoare ale alienarii.

Controversat in propria sa tara - lucru care pare deja a fi o conditie pentru ca un scriitor sa dobandeasca notorietate mondiala (imi vin in minte alti cativa recenti laureati Nobel care au impartasit aceeasi soarta: Dario Fo, José Saramago, Günter Grass, Gao Xingjian), Coetzee este fara discutie unul dintre cei mai cititi si mai apreciati scriitori la ora actuala. Coetzee (numele se pronunta "Kutsié") s-a nascut la Cape Town in 1940, avand ascendenta atat engleza, cat si germana. Parintii il trimit la o scoala de limba engleza, dar treptat el invata si limba afrikaans, pe care va ajunge sa o vorbeasca fluent. Faptul ca el a devenit bilingv de mic copil avea sa explice fascinatia pe care o va simti mai tarziu pentru arta cuvintelor. Despre aceasta fascinatie el va vorbi in cartea autobiografica Boyhood: Scenes from Provincial Life (1997).

La inceputul anilor 1960 se muta in Anglia, unde lucreaza ca programator la IBM. Este pasionat de matematica si, in general, de stiintele exacte. Pleaca apoi in Statele Unite, unde studiaza istoria literaturii, dupa care va tine cursuri de literatura si de engleza la State University of New York din Buffalo. In 1984 devine profesor de literatura engleza la Universitatea din Cape Town. In anul 2002 se muta in Australia, lucrand la Universitatea din Adelaide. Din acelasi an el este si Distinguished Service Professor la Universitatea din Chicago. In semestrul de toamna al acestui an el tine doua cursuri, unul despre Platon si celalalt despre Walt Whitman. Urmand traditia altor laureati ai Premiului Nobel pentru Literatura - Saul Bellow, De