Personaj invizibil, dar influent
Cu mulţi ani înainte de a muri, Paul Georgescu (7 noiembrie 1923 - 24 septembrie 1989) s-a retras din viaţa publică. Din cauza unei boli care îl împiedica să se deplaseze, stătea închis în casă zile întregi. Lumea aproape că uitase cum arată; puţinii apropiaţi care îl vizitau povesteau că, oricum, îşi lăsase barbă şi devenise de nerecunoscut.
În casă stând, Paul Georgescu dădea frecvent telefoane prietenilor, participând prin lungi şi animate convorbiri la viaţa literară. Pentru delectarea câte unui interlocutor, făcea o adevărată risipă de vervă. Jocurile de cuvinte, poreclele ingenioase date unor scriitori, observaţiile pătrunzătoare şi paradoxale în legătură cu cărţile momentului circulau a doua zi în lumea literară şi se transformau, treptat, în folclor.
Nu era vorba de simple şuete prin cablu, ci de un arbitraj autoritar, practicat însă cu umor şi spirit ludic, astfel încât era agreat şi acceptat de mulţi scriitori. Soarta unei cărţi nou apărute era adeseori hotărâtă de acest Roosevelt al criticii literare, care, imobilizat în fotoliul său, sugera prin telefon ce strategie trebuie adoptată pentru glorificarea sau ridiculizarea autorului în cauză.
Plăcerea vicioasă de a participa - într-un fel sau altul - la dirijarea literaturii Paul Georgescu a descoperit-o din perioada stalinistă, când era încă relativ tânăr şi când, alături de alţi critici marxişti, ca N. Moraru, I. Vitner, Mihail Novicov, Ov. S. Crohmălniceanu, Mihail Petroveanu, Traian Şelmaru, Nestor Ignat, Sorin Toma sau Silvian Iosifescu, critica prompt şi vigilent abaterile scriitorilor de la “linia partidului”.
În 1949, la scurtă vreme după absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, era deja redactor la Viaţa Românească, iar în anii următori a început să colaboreze şi la
