Personajul s-ar putea numi “Joc”. Cartea din spatele coperţii alăturate ar putea fi ştiinţifică sau beletristică; autorul ei este însă, după cum se vede, Solomon Marcus. Iată o situaţie insolită, creată de alăturarea dintre numele unui matematician - în primul rând -, cu un subiect complet abandonat vieţii obişnuite; fapt ce poate atrage prin senzaţional sau poate îndepărta tocmai prin suspiciunea de “joacă intelectuală”.

Să presupunem că nu ştim nimic despre autor, că identitatea sa este perfect ascunsă de un nume convenţional. Am putea eventual pretinde că ştim câte ceva despre joc, plasat sub semnul gratuităţii şi al divertismentului. În înţelegerea comună, jocul ţine de copilărie, de alint sau de sport – zone bine delimitate, fiecare cu setul său de reguli şi de rezultate relativ previzibile. Dar tot atît de bine, dacă e un joc lingvistic, se poate vorbi de poezie (exemplul lui Arghezi) sau de teatru (Ionesco), de calambur (Şerban Cioculescu sau Gr. C. Moisil) sau de figuri de construcţie şi de scriitura automată a suprarealiştilor. “Jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi sensibilităţii.” (p. 20).

Deşi este performat în limite atent trasate, jocul se individualizează în cele din urmă în memoria noastră culturală. Totuşi, libertatea despre care vorbeşte titlul cărţii nu se regăseşte neapărat aici, ci în faptul că jucătorul poate alege în principiu să intre sau nu în joc, indiferent dacă e profesor, actor, scriitor, jucător profesionist sau sportiv, olimpic la matematică sau agent de bursă. Cu toate acestea, există şi jocuri (politice, economice, diplomatice sau militare) în care nu ne dăm seama decît foarte tîrziu că am intrat. Uneori, niciodată.

Căutînd să aflu semnificaţia acestei “libertăţi”, am sfîrşit prin a descoperi cartea ca pe o scriitură pseudo-ficţională, un carusel de poliedre - respe