Stimate domnule Lucian Raicu,

Raskolnikov îşi dă seama, dar i se pare totuşi incredibil, de la prima ochire că, prin Sv., are în faţa lui pe Diavol. El ucisese deja baba, era apt pentru a înţelege. Sora lui, Dunia, cea mlădioasă şi nemaipomenit de frumoasă, îşi va da şi ea seama, mult mai tîrziu însă. Dar tot după ce va trece prin marea încercare a uciderii, de data asta nereuşite. Nereuşită pentru că un nemuritor nu poate fi ucis! Cred că vă amintiţi că revolverul cu care Dunia încearcă să-l radă (şi primul glonţ chiar asta face, îi rade doar pielea craniului!) e al lui Sv., e, ca să fim mai exacţi, strecurat de el tocmai pentru „bîlciul” ce va urma. Dunia, demnă soră a asasinului babei trage de două ori. O dată, prima, Sv. îi arată sîngele lui prea roşu, scurgîndu-i-se pe frunte. El ştia că va trage, o şi spune: „Ştiu că ai să tragi, fiară mică şi frumoasă!” „A înţepat viespea! Ţinteşte drept în cap...!”, adaugă după prima detunătură. Dunia încă nu-şi dă seama cine e Sv. Acesta vrea s-o lămurească: „Nu-i nimic, aţi greşit ţinta! Trageţi din nou, aştept...” Şi vine, demonstrativ, la trei paşi de ea! „Dunicika trase; glonţul nu porni!” Altă farsă! Tot nu a înţeles? „Aţi încărcat neglijent. Nu-i nimic! Mai aveţi o capsulă. Îndreptaţi-o, am să aştept.” Şi abia atunci, după două asasinate virtuale (şi R. ucisese de două ori!) Dunia pricepe! În faţa ei stă cineva care nu poate fi ucis! Şi aruncă, exasperată pistolul! Ce urmează, ştim. Diavolul „cerşeşte” dragostea femeii, muritoarei, disperat. Ar putea-o f... pe loc, dar el e însetat de ceva încă neexperimentat, ceva care l-ar scoate, poate, din plictiseala, din urîtul acela ce-i macină nemirirea atotştiutoare. A auzit vorbindu-i-se de dragoste pe pămînt şi iată, Dunia, refuză să-i explice această „noţiune”! Poate că dacă înţelegea mai tîrziu, după al treilea glonţ ratat, i-ar fi fost mi