Într-o expoziţie Victor Brauner, venim de la început cu ideea că ne vom întâlni cu un mare reprezentant al suprarealismului. Se mai poate însă astăzi gândi suprarealismul artistic ca având un program estetic absolut coerent? Dacă acest program este clar pentru suprarealismul literar, fidel până la capăt automatismului şi mitului inconştientului atotputernic, cea mai mare parte dintre pictorii suprarealişti au avut atitudini mai curând surprinzătoare. Mari expoziţii recente ale suprarealismului – de la Paris, de la Düsseldorf, importante studii şi cataloage, cum ar fi cel intitulat Surreale Welten (Universuri suprareale), care urmăresc fenomenul încă din trecut, de la Bosch, Bruegel, Piranesi, Goya, Odilon Redon încoace, au putut demonstra complexitatea şi mobilitatea fenomenului. În afară poate de Magritte şi Delvaux care au păstrat gustul pentru o transpunere a realului într-un univers paralel – azi i-am spune virtual – ceilalţi, Victor Brauner, Max Ernst, Dali, Miró, Tanguy, Paul Klee au trăit experienţe mai profunde şi mai complexe decât simpla îmbăiere în haosul inconştientului.

În ceea ce-l priveşte pe Victor Brauner, lucrurile sunt deosebit de interesante, dat fiind că, pe de o parte, era originar din România, dintr-o regiune muntoasă, Piatra Neamţ, foarte bogată în legende folclorice şi simboluri, şi pe de altă parte că, mai târziu, în Franţa, era singurul din grup care cunoştea germana, bineînţeles în afara prietenului său Max Ernst, germanul parizian. Victor Brauner nu avea decât 15 ani când, împreună cu familia, a locuit un timp la Viena, unde avuseseră intenţia de a se instala definitiv. În acele momente Viena încă se afla în culmea marei sale aventuri culturale. Convieţuiau acolo Jugendstilul şi expresionismul, dar şi mişcarea constructivistă, condusă de arhitectul Adolf Loos, autorul formulei „Ornamentul este o infracţiune”; exista psi