Cu vreo cîţiva ani în urmă, poetul Şerban Foarţă îşi lua prin surprindere cititorii, ba chiar şi pe mulţii dintre oamenii care îl cunoşteau destul de bine, deschizînd o expoziţie de pictură, intitulată Cromografii, la Muzeul de Artă din Timişoara. Acum, la sfîrşitul lui septembrie, în cadrul Zilelor Poesis de la Satu Mare, el a deschis o nouă expoziţie, una care o conservă şi o prelungeşte pe cea anterioară. În legătură cu evenimentul de la Timişoara, în cadrul căruia poetul îşi lansase, prin aruncare dintr-un coş special amenajat, şi ziarul Cocoloşul, în număr unic, scris de un singur autor, adică de el însuşi, am scris şi eu un text în care încercam să desprind imaginea pictorului de aceea a poetului şi să consacru unicitatea celui dintîi. Pe sărite, textul suna cam aşa:

Chiar dacă pentru cvasitotalitatea celor atenţi la fenomenul cultural românesc acest eveniment a constituit o surpriză de proporţii, lucrurile ar putea fi explicate şi altfel: în definitiv, nu este chiar o surpriză aşa de mare pentru că Şerban Foarţă, chiar dacă nu s-a manifestat ca artist plastic, avea, în esenţă, o importantă componentă vizuală. Poezia lui este una puternic cromatizată, accentul cade întotdeuna pe construcţie, adică pe compoziţie, punerea în pagină este de multe ori grafică, ritmurile sînt modulare, iar sursa geometrică, fie ea şi a proporţiei de aur, este mereu în proximitaea vizibilă a textului. Ergo, Şerban Foarţă era deja un pictor încă dinainte de a picta, era un vizual şi un geniu al manualităţii încă dinainte de a ţine un penel în mînă. La prima vedere chiar aşa pare să fie. Numai că dincolo de această observaţie cuminte şi previzibilă, faptele sînt puţin mai altfel. Şerban Foarţă nu s-a lăsat sedus de pictură, de materia cromatică şi de visul demiurgic al construcţiei tangibile din nimic, numai datorită faptului că prin cuvinte vibrau de multe ori tonur