Din nou, Securitatea
Extrem de interesant, numărul 547 din Dilema în care „tema” este, din nou, Securitatea. Sub titlul sugestiv, A fost odată (ca niciodată) Securitatea, putem citi cîteva articole la obiect, pertinente şi îndrăzneţe. Pe ultima pagină, un interviu cu dl Andrei Pleşu, acordat dlui Cristian Ghinea. Sigur că am început cu el lectura numărului. Dl Pleşu ştie mult mai multe şi, în plus, a fost obligat, prin funcţia de la CNSAS, să reflecteze temeinic asupra lucrurilor. Dl Pleşu combate, înainte de orice, ideea destul de răspîndită (et pour cause!) că securiştii n-au făcut decît să-şi apere patria, că au fost, mă rog, profesionişti ca oricare alţii, pe domeniul lor. Dl Pleşu remarcă absenţa oricărui sentiment de culpă la aceşti oameni. Ei se simt inocenţi, ei şi-au făcut meseria, ei n-au omorît pe nimeni cu mîna lor, ei au reprezentat o instituţie care există în orice ţară şi sub orice regim politic etc. De răul radical al Securităţii comuniste, nu pare a fi conştient nici unul. Pe deasupra, există o puternică presiune socială asupra noastră a tuturor, dar nu dirijată spre recunoaşterea acestui rău, ci, din contra, spre refularea, spre uitarea lui. Dl Pleşu are dreptate: „Un lucru refulat e o bombă cu ceas, e un potenţial de explozie. [...] apoi, e ridicol să vorbeşti de viitor cînd cei care vor să-l construiască reprezintă exact trecutul [...], cînd prezentul şi viitorul nostru sînt administrate de reprezentanţi ai trecutului.” Dl Pleşu dezvăluie şi greutăţile pe care membrii CNSAS le-au întîmpinat din partea guvernanţilor: cei actuali au minimalizat sistematic rolul instituţiei şi al legii, ajungînd să discrediteze ideea însăşi, şi abia de curînd, sub presiunea NATO şi UE, au revenit la sentimente mai bune; fostul preşedinte al ţării le-a promis marea cu sarea membrilor CNSAS care l-au vizitat, dar n-a mişcat un deget şi,
