Tot în Talmudul de săptămâna trecută, aflăm că Dumnezeu are un fel de parlament de îngeri dintre cei mai diverşi, de la cohortele faimoase ale celor buni, până la băieţii răi, bodyguarzii trebuincioşi planului general al Creaţiei… Cititorul ortodox, oarecum şocat, constată că, printre îngerii oficianţi de pe lângă Cel de Sus, se învârt destule persoane negative purtând, ca toţi mesagerii cereşti, de altfel, patru feţe fixe (spre a nu-şi suci gâtul), îndreptate concomitent spre cele patru puncte cardinale, să nu le scape nimic.
Avem de a face, de exemplu cu Samael, şeful tuturor Satanilor de toate categoriile… Răutatea o personifică unul din Satani, în mod special. O remarcă: „Satan, ieţer hara (care înseamnă impulsul răului) şi îngerul morţii sunt unul şi acelaşi lucru… Această remarcă arată că pornirea spre rău este mai curând o forţă imanentă în individ, decât efectul unei influenţe exterioare. Ea explică şi de ce Dumnezeu îi permite lui Satan să-şi facă de cap şi să nu-l suprime. Aceasta, deoarece ieţer hara (impulsul natural) face parte integrantă din firea omenească, fără de care omenirea ar fi numaidecât nimicită.”
Selecţie naturală, cu mii de ani înainte de ivirea darwinismului. În Talmud, nu există o cădere a îngerilor, ca la creştinii obsedaţi de perfecţiune. Ei sunt doar o invenţie, o născocire, închipuire, o abstracţie, - la început, îngerii nici nu aveau vreun nume… Prin ei doar se manifesta „mânia lui Dumnezeu”, şi-atât. Mult mai târziu, vor căpăta denumiri, specializându-se… Astfel, avem numiţii Af, Hema, Keţef, Meşhit, Mahale, - lăsând de o parte sublima ierarhie… Gabriel, Mihail etc.
Spre deosebire de creştinism, iudaismul vede, aşadar, o imanenţă naturală în rău, nu o stare divină (perfecţionistă) prin revolta pedepsită, cândva, pentru trufia îngerilor. Diferenţă adâncind şi mai mult una de alta cele do
