- Social - nr. 203 / 16 Octombrie, 2003 Cate nu s-au scris despre moarte! Si niciodata destul sau exhaustiv. Moartea a fost si este vazuta fie ca o fatalitate, fie ca un rau necesar, fie ca o forma sau un segment in ciclicitatea evolutiei si selectarii speciilor (caz in care si omul este definit ca o banala specie). O asemenea viziune reductionista, simplista, este facila, superficiala si, cu toata morga usoarei superioritati, poate fi usor demontata si trecuta in derizoriu. Pentru ca moartea nu poate fi despartita de viata, de iubire, de persoana (de om ca persoana), de metafizica, de cauze si efect, de sensuri si subsidiaritati nu tocmai la indemana oricui, de iconomia restaurarii ontice si a mantuirii omului, de relatia DUMNEZEU-OM (...) A vorbi despre moarte, contestandu-i, cu argumente, prevalenta, implacabilitatea, suprematia, vesnicia, iata ce face parintele Nicolae Streza. A ne asuma cauzele, a-i "subtia" si limita efectele, a-i constientiza consecintele, a realiza realitatea ei, iata ce trebuie sa facem noi (...) In demersul sau, vrednicul parinte Nicolae Streza, este mai mult decat credibil, este socant de palpabil, de inspirat, este, daca vreti, magnific prin propunerea de a ne impartasi cu lacrimi, tocmai pentru a disipa teza fictionalitatii si fatalitatii, pentru a ne partasi cu lumea de "dincolo", cu durerea si nadejdea celor de "aici". Prin aceea ca vede in om: "chipul maririi celei negraite a lui Dumnezeu, chiar daca poarta ranile pacatelor". Se zice ca abia atunci cand s-a inchis poarta raiului in spatele lor, Adam si Eva, dupa ce: "s-au pomenit pe pamantul asta pietros si neprietenos (dupa cadere, pana si natura s-a pervertit), pustiu, prapadit, plin de tot felul de primejdii, si-au dat seama cu adevarat ce-au pierdut". Or, asa si noi, abia cand realizam, daca suntem rezonabili, constienti, suficient de cerebrali si cu un minim de discernamant, c