Este al doilea an cand suntem invitati la o ampla Sarbatoare a Filmului Francez (17-26 octombrie), nu la un festival, printre altele. Manifestarea isi merita numele, iar experienta precedenta, nascuta Este al doilea an cand suntem invitati la o ampla Sarbatoare a Filmului Francez (17-26 octombrie), nu la un festival, printre altele. Manifestarea isi merita numele, iar experienta precedenta, nascuta din initiativa directorului Institutului Francez, domnul Jean-Marc Colombani - a dovedit ca exista un public pentru toate sectiunile si pentru toate salile angajate in acest asalt al celei mai puternice cinematografii europene. "Studio", "Scala", "Elvira Popescu", "Union", "Europa", "Hollywood Multiplex" vor gazdui proiectiile a 70 de pelicule apartinand tuturor genurilor, de la animatie si documentar la fictiune de lung si scurtmetraj, de la "filmele de autor" la cele destinate unor succese populare. Creatii trecute prin proba de foc a marilor festivaluri din acest an sau din 2001-2002 domina selectia actuala: "Les egares" (Andre Techine), "La petite Lili" (Claude Miller), "Swimming Pool" (Francois Ozon), "Fanfan la Tulipe" (Gerard Krawczyk). Ultimul este inclus in ciclul "remake-uri", prilej de a revedea si celalalt "Fanfan..." din 1951, al lui Christian Jaque, cu minunatul Gerard Philipe. Tinerii cineasti francezi sunt onorati prin ampla retrospectiva a scurtmetrajelor semnate de Francois Ozon, binecunoscut publicului roman (Opt femei), programarea filmelor fratilor Podalydes (Le Mystere de la chambre jaune"), ale provocatorului Bertrand Bonello (Le Pornographe). Alaturi de cineastii francezi intrati de mult in dictionare, precum misteriosul Alain Cavalier, Alain Corneau, Andre Techine, se afla colegi din alte tari care au gasit, in primitoarea Franta - asemenea lui Lucian Pintilie sau Nae Caranfil - disponibilitatea producatorilor. Raoul Rouiz (Ce jour - la), Manoel de