Sambata, pe o vreme superba, rasfatata nationala de fotbal a Romaniei a jucat la Bucuresti inconjurata de 10.000 de scaune goale. Dupa numai patru zile, insa, Steaua scotea din casa 25.000 de oameni, Sambata, pe o vreme superba, rasfatata nationala de fotbal a Romaniei a jucat la Bucuresti inconjurata de 10.000 de scaune goale. Dupa numai patru zile, insa, Steaua scotea din casa 25.000 de oameni, umplandu-si stadionul pe o ploaie infecta, iar Dinamo, jucand in deplasare, lipea de televizoare milioane de suporteri. Nici nu se mai tine minte de cand echipele romanesti de club n-au mai batut la scor de maidan audienta tricolorilor. Internationalii nostri, care sambata, dupa amicalul cu Japonia, se holbau la tribunele goale, sunt chiar de inteles. De ani de zile stiau ca in ei ne stau toata puterea, nadejdea si dragostea. Dar acest capital nu se putea pierde brusc, asa cum au avut senzatia tricolorii. Forta unei echipe nationale se masoara la turneele finale, de la care Romania a cam inceput sa lipseasca. Cand ne-a eliminat Slovenia, s-a zis ca nu mai exista echipe mici, cu norvegienii ne-a batut namolul, cu danezii ne-a umilit nisipul. Asemenea esecuri zdruncina serios increderea intr-o echipa, mai ales cand antrenorul este inamovibil, iar jucatorii cauta vina prin galerie. Dar abia dupa ratarile antologice de la Copenhaga, publicul n-a mai vrut nici sa ierte. In tot acest timp, fotbalul romanesc a mai scos capul in lume numai prin reprezentanti. Asa au ajus romanii sa tina cu echipe de prin Turcia, la care evoluau jucatori de-ai nostri. De doua ori, ne-am simtit chiar in finala Ligii Campionilor, cu toate ca Adrian Ilie amortise pe banca de rezerve. Daca punem la socoteala ca si Hagi ne-a aratat o data cupa UEFA, am adunat toate succesele "romanesti" din confruntarile internationale ale ultimilor ani. Tocmai de aceea, posibilitatea ca niste cluburi din campionatul nost