Veni si ziua cea de pe urma, cand trebuia sa ia hotararea. Cand trebuia sa spuna daca-i alba sau neagra, iar ea vedea verde, maro, oranj, violet, de fapt un bors de pigmenti si vopseluri care se adunasera-n mintea ei, se amestecasera si-acum toate tiuiau, se cereau remarcate, iar cand ducea mana la cap, sa le potoleasca, parca apuca sirena lui Roaita. Cu cat consultase mai multe pareri, cu atat se-afundase mai mult in culori si nuante. Era orice altceva decat alb sau orice altceva decat negru. Ascultase orice tacla, orice flecareala care-avea, cat de cat, legatura cu operatia. Ba, ca sa-si formeze mana pentru gestul final, se antrenase semnand, intr-o isterie, orice-i fusese varat in fata, orice petitie, protest, apel la boicot, chiar si adeziuni la vreo patru partide. Nu iertase nimic, nu refuzase pe nimeni; daca n-ar fi venit si ziua asta din urma, ca o mahmureala, ar fi spus ca se distrase pe cinste. Nu mai vorbise cu-atatia straini de la cutremurul din `77, nu mai cunoscuse atata lume de la revolutie. N-a avut niciodata habar, de pilda, ca exista o grupare numita Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului. N-a avut ea habar nici ce-i aia antiromanism, dar din moment ce unii se organizasera special ca sa il combata, si-a zis ca-i vorba, probabil, de-un soi de teroristi si i-a admirat muiereste pe flacaii care le tineau piept. In special pe seful lor, Ion Coja, care propovaduia pretutindeni ca, dupa operatia de constitutie, anumite forte oculte ne vor cumpara tara bucata cu bucata, iar "proprietatea publica va fi pusa la discretia delapidatorilor!". Si pentru ca rautatile de autoritati au pus bete-n roate tuturor opozantilor, ameninta ca trupele lui antiteromaniste si ceilalti combatanti o vor trage de fusta pe duduia UE si-i vor duce lui nenea ONU presa romaneasca, sa vada ce antiromaneasca e, pentru ca publica doar opiniile favorabile operatiei de constitutie. Prin