Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai multe abateri prin scoli

Publicat in Ziua Constanta, luni 20 octombrie 2003 ·

In anul 2002 au fost exmatriculati 483 de elevi, in timp ce in acest an numarul acestora a ajuns la 671 * Eliminarea elevilor se face pe motive de indisciplina sau pentru ca acestia au acumulat un numar mare de absente * Profesorii si dirigintii incearca prin diferite metode sa-i aduca pe calea cea buna pe elevii care lipsesc fara motiv de la cursuri * Tot in acest an s-a constatat o crestere a numarului de note la purtare sub sapte * Mult mai bine se prezinta situatia calificativelor primite de elevi in anul acesta * Mai exact, in anul 2002 au avut medii de 9-9.99 aproximativ 29% din elevi, iar in anul acesta 31% Numarul elevilor exmatriculati in anul 2003 a crescut in comparatie cu cel inregistrat in anul precedent. Astfel, dintr-un raport realizat de Inspectoratul Scolar Judetean Constanta a reiesit ca in anul 2002 au fost exmatriculati 483 de elevi, in timp ce in acest an numarul acestora a ajuns la 671. Conform regulamentului de desfasurare si organizare a activitatilor didactice eliminarea elevilor se face pe motive de indisciplina sau pentru ca acestia au acumulat un numar mare de absente. Astfel, la zece absente parintii primesc avertisment din partea dirigintilor, la 20 de absente sunt eliminati disciplinar trei zile, iar atunci cand ajung la 40 de absente sunt exmatriculati. Totusi, profesorii si dirigintii incearca prin diferite metode sa-i aduca pe calea cea buna pe elevii care lipsesc fara motiv de la cursuri. In general, profesorii pun absente, insa daca incidentul se repeta, ei apeleaza la diriginti pentru a rezolva problema. Pentru a-i speria, dirigintele ii ameninta cu note mici la purtare, iar daca nici aceasta masura nu este eficace, parintii sunt chemati la scoala. Acestia intervin pe langa profesori pentru a nu-i exmatricula pe cei care depasesc numarul stabilit de absente si incidentele sunt trecute cu vederea, cadrele didactice tinand in s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul afirmă că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete ale Hezbollah, în Liban

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a continuat, joi seară, să atace locaţii ale Hezbollah din Liban, afirmând că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete, scrie CNN. Pe lângă lansatoarele de rachete, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au arătat, într-o d

Accident între un autobuz și un microbuz, pe un drum din Gorj. Opt persoane au ajuns la spital

Ziare.com acum 49 minute
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital, anunţă Centrul Infotrafic. Circulaţia pe DN 67D este oprită complet. Potrivit Centrului Infot

Video Un candidat susţinut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pentru adulţi, anunță că rămâne în cursă

Adevarul acum 37 minute
Un candidat republican la funcția de guvernator în Carolina de Nord anunță că nu se va retrage din cursă, după dezvăluirea în presă a unor mesaje controversate, despre nazism sau sclavie, publicate pe un site pornografic în anii 2010.

Incendiile de vegetaţie scapă de sub control în Peru, distrugând recolte şi situri arheologice - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Peru se străduie să facă un plan pentru a lupta cu incendiile de vegetaţie care au scăpat de sub control în ţară, distrugând recolte, provocând daune comorilor arheologice şi lăsând mai multe regiuni în stare de dezastru, potrivit R

Bursele europene au închis joi în creştere puternică, după ce Rezerva Federală a SUA a tăiat dobânzile, iar Banca Angliei le-a menţinut

News.ro acum 2 ore
Bursele europene au închis joi în creştere puternică, în condiţiile în care investitorii au analizat decizia Băncii Angliei de a menţine ratele dobânzilor constante, care a urmat reducerii din ziua anterioară a dobânzii de referinţă a Rezervei Feder

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 7 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 8 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 10 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 5 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 5 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°