Calatorie in Basarabia. Povestile bunicului Fedea . De mai bine de doua luni, pamantul uscat al Basarabiei cere apa. N-a plouat de mult si vrejurile ierburilor se tarasc in zadar prin lutul fierbinte. Apele cele mici s-au stins, disparand in crapaturile largi, deschise ca niste rani de moarte. A rama...

Calatorie in Basarabia

Povestile bunicului Fedea

De mai bine de doua luni, pamantul uscat al Basarabiei cere apa. N-a plouat de mult si vrejurile ierburilor se tarasc in zadar prin lutul fierbinte. Apele cele mici s-au stins, disparand in crapaturile largi, deschise ca niste rani de moarte. A ramas doar Prutul, pe jumatate din cat era altadata, sa astampere setea aprinsa a oamenilor si animalelor. Dar daca te uiti la ora amiezii catre lunca lui, ti se pare ca e un cazan urias care fierbe la un foc nevazut. Intr-o astfel de zi torida, mi-a fost dat sa-l intalnesc pe Teodor Ajder, Butu (Bunicul) Fedea, cum ii spun cei apropiati, roman de dincolo de Prut, din Basarabia de Sud. Am petrecut multe ceasuri impreuna in gospodaria lui, in pridvorul inalt sau in lunca Prutului, alergand dupa caprele lui incapatanate. Multe din povestile pe care mi le-a spus s-au insotit cu gustul aspru, sec, al unui vin intunecat, altele pastreaza inca lumina aceea diafana, de seara, filtrata prin crengile salcamilor de la marginea gradinii.

Albumul cu fotografii

Din patratul ingalbenit de hartie se uita catre noi trei personaje: un barbat inalt, bine facut, cu mustacioara subtire ca o umbra deasupra buzei de sus, o femeie maruntica, avand parul prins la spate si, pe un scaun, in picioare, ca sa para mai inalt, un copil cu ochi mari, deschisi la culoare. Copilul e Filip, tatal lui Butu Fedea, care-mi povesteste despre neamul lui, privind fotografia ingalbenita. Butu nu-l tine minte pe tatal lui, n-avea trei ani cand acesta a murit, stie do