Cornel Mihai UNGUREANU
Un fluture albastru
Prefata de Bogdan Suceava.
Editura Ramuri,
Craiova, 2003, 110 p., f.p.
La doar citeva luni dupa Pasii sarpelui – microroman a carui aparitie o semnalam nu demult – Cornel Mihai Ungureanu revine in atentia noastra cu un op reunind povestiri ceva mai vechi pe care autorul nu s-a indurat sa le lase risipite prin periodice. Pentru a nu dezamagi, s-ar fi cuvenit ca Un fluture albastru, volum de proza scurta fara bataie lunga, sa fie publicat inainte de Pasii sarpelui, carte al carei profil il schiteaza stingaci. Cele nouasprezece micronaratiuni din volum au aspectul unor ciorne – e adevarat, nu in intregime lipsite de interes –, pe baza carora s-ar fi putut ridica un „edificiu“ mai rezistent.
In linii mari, formula prozastica a volumului de fata este aceea pe care o cunoastem deja din cartea anterior publicata. Naratiunea se sprijina pe reintoarcerea (dupa sofisticariile din literatura ultimelor doua decenii) la povestile nascute in miezul cotidianului marunt; personajele au chipuri, dileme si ingenuitati adolescentine si, in mijlocul meschinariilor zilnice, traiesc revelatia unei existente miraculoase. Totusi, adolescentii lui Cornel Mihai Ungureanu nu sint chiar „adolescentii tulburati si dintr-o bucata ai lui J.D. Salinger“, cum se autoiluzioneaza Bogdan Suceava in Prefata (Sau mic indreptar despre persoane ratacitoare). Tinerii din Un fluture albastru au profiluri comune, inexpresive, indistincte si un discurs pe masura, lipsit de vioiciunea celui al personajului narator din De veghe in lanul de secara. Lucian, Dan, Adrian, Florin si ceilalti sint parca unul si acelasi, scheletul (imbracat de o carnatie stravezie) al tinarului visator, „poet“, boem, inclinat spre ratare, „sensibil“, deceptionat si lacrimogen. Iar Iulia, Raluca, Laura, Alina s.a.m.d. respecta cu fideli
