Ca de obicei cind abordeaza subiecte concrete legate de corectitudinea politica (si istorica), Andrei Corbea pune in discutie si teme pe care comunitatea noastra intelectuala se fereste sa le abordeze frontal.* De data asta, domnia sa isi desfasoara argumentatia in contextul unei stiri de presa: o statuie a doctorului Paulescu, descoperitorul insulinei si „cel frustrat de Premiul Nobel“ (zice Andrei Corbea), n-a mai fost dezvelita recent, la Paris, in cadrul Congresului mondial de diabetologie, „pentru ca organizatorii aflasera intre timp ca acelasi doctor Paulescu fusese in Romania primelor decenii ale secolului XX unul dintre fruntasii si ideologii curentului antisemit cel mai virulent…“.
Tema centrala, asadar, in articolul domnului Corbea ar putea fi reformulata interogativ astfel: ce facem cu statuile acelor personalitati de virf ale stiintelor ori ale artelor care au in biografia lor politica episoade condamnabile din punctul de vedere al corectitudinii politice (si istorice)?
Andrei Corbea face trimitere si la cazul Mircea Eliade sub argumentul „disjungerii meritelor stiintifice de vremelnice pacate ideologice“.
Intrebarea despre statui si intrebarea urmatoare (cum facem disjungerea cind vine vorba sa omagiem meritele culturale si stiintifice ale cuiva cu o biografie patata de greseli ideologice de neiertat?) sint prea importante pentru a le lasa fara raspunsuri.
Andrei Corbea nu se pronunta pe tema disjungerii si adopta o pozitie neclara in chestiunea statuii lui Paulescu. Implicitul pozitiei sale pare a aproba decizia finala a organizatorilor Congresului mondial de diabetologie, dar, pentru a sti ce fel de strategie adopta domnia sa, ar fi fost necesar sa se pronunte in clar despre eventualitatea ca, miine, un congres de istorie a religiilor ar intentiona sa dezveleasca o statuie a lui Mircea Eliade. Ce facem? Ii sfatuim
