În fotografiile cunoscuţilor care au împlinit sau depăşit vârste matusalemice şi pe care îi vezi mai rar, observi şocat ravagiile timpului. Nici nu-ţi vine să crezi că un asemenea lucru poate să ţi se întâmple şi ţie...
Obrajii se lasă în jos, a pagubă. Când nu compun masca antică a tragediei. Ochiul sticlos capătă fixitatea unei şopârle. Până şi Leonardo da Vinci, la senectute, părul lui alb, lung, răsfirat într-un vârtej, parcă i-ar fi luat foc, privirea având răceala unei reptile.
Un alt personaj vine de dincolo de tine, din filogenia sbuciumată. Unul rapace, cu o sete sălbatecă de a trăi, dacă până atunci scăpă nevătămat... Egoismul atinge cote maxime. Iubirea idealistă de aproapele s-a stins. Homo homini lupus! îşi redobândeşte evidenţa biologică. Lup să fii faţă de cel de lângă tine şi adevărul naturii se restabileşte. Istoria umană îndelungată recâştigă dreptul sacru al tigrului sfâşiind căprioara... Speranţa în viaţa de apoi, ca şi într-o lume dreaptă, paşnică, s-a dus. Încheieturile moralei au slăbit. Înţelepciunea devine un mod de a scuza, de a explica şi, eventual, de a corija existenţa... Până şi apetitul sexual, osândit de creştini, exaltat de păgâni, creşte... Au fost şi sunt bătrâni, ca Victor Hugo, al căror potenţial viril atinge culmi comice... La cărturari, îndeosebi, mult mai puţin la ţărani şi la oamenii simpli, se remarcă mai lesne modificările vitalităţii împinsă până la cele mai îndepărtate graniţe ale ei...
Stând mai de mult de vorbă cu asemenea inşi supra-înzestraţi, am fost frapat de aerul lor de zei mascaţi, amânaţi, rătăciţi printre noi... Neuitând că orice sentiment, orice idee de lege, la aceste pachiderme ale rasei umane, având un alt mod de a fi, greu de înţeles pentru ceilalţi aflaţi la vârste rezonabile, căpătară cu totul alte dimensiuni...
Mai există un Dumnezeu bun şi mi
