Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declararea cadourilor de catre demnitari - obicei strain, greu de tradus

Publicat in Adevarul, miercuri 22 octombrie 2003 ·

150 de pagini in engleza pentru inspiratia Comisiei juridice din Senat Vesti proaste pentru parlamentari: un studiu al Departamentului legislativ al Senatului arata ca in mai toate tarile democratice exista obligatia declararii cadourilor primite de catre demnitari, indiferent daca au sau nu legatura cu exercitarea mandatului. Studiul, de aproape 150 de pagini, a fost comandat de catre Comisia juridica din Senat, care se chinuie de cateva luni sa aprobe ordonanta de urgenta care-i obliga pe demnitarii romani sa declare cadourile de peste 300 de euro. Invocand tot felul de confuzii pe care le-ar produce ordonanta, senatorii-juristi s-au gandit sa se inspire din alte legislatii. Numai ca acest demers, al carui mobil ascuns este taraganarea adoptarii ordonantei, s-ar putea intoarce impotriva senatorilor care au criticat fatis actul normativ. Este vorba, in primul rand, de faptul ca legislatiile din cele 12 state cuprinse in studiu nu fac diferenta intre cadourile primite in timpul exercitarii mandatului si cele dobandite in afara functiei. Mai mult, patru tari - Franta, Spania, Cehia si Polonia - prevad declararea cadourilor, indiferent de valoarea acestora. Masuri prohibitive au Letonia si Malta, care interzic demnitarilor sa primeasca orice fel de cadouri. In Marea Britanie exista un registru special, accesibil publicului, in care sunt indosariate toate informatiile despre cadourile primite de demnitari, cu valoare mai mare de 125 de lire sterline (aproximativ 200 de euro). In Canada exista un Comisionar de Etica, la care sunt inregistrate bunurile de peste 250 de dolari (190 de dolari americani), obtinute intr-un interval de 12 luni. In Germania sunt declarate cadourile de peste 10.000 DM (5.000 de euro), iar in Irlanda cele de peste 500 de lire irlandeze (390 de euro). In SUA, detinatorii de functii publice declara toate cadourile incepand cu 49,99 dolari. Legislati

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC a închis temporar 30 de camere clasificate la 2 stele ale Hotelului Tuşnad

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a închis temporar un număr de 30 de camere clasificate la 2 stele din cadrul Hotelului Tuşnad, aflat în staţiunea Băile Tuşnad, arată un anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti de societ

Grupul Țiriac reia un proiect de investiții în valoare de peste 100 milioane de euro la Brașov, după ce a fost întârziat masiv și neîntemeiat de fosta conducere a Primăriei Brașov

Mediafax acum o ora
Demersurile anterioare ale Grupului Țiriac au fost blocate neîntemeiat de ambițiile unor politicieni care au refuzat să supună Consiliului Local prelungirea PUZ-ului, venind cu propuneri diverse pentru o zonă de proprietate privată garantată prin Co

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

JD Vance scapă trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă / Ce a spus vicepreşedintele - VIDEO

News.ro acum 3 ore
JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN. La încheierea ceremoniei de

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum 3 ore
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

Tenis de masă: Bernadette Szocs, victorie la debut în grupe la Cupa Mondială de la Macao

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs (locul 13 mondial) şi-a asigurat victoria, la debutul în grupa 9, de la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao.

Cod galben de vânt în estul și vestul țării

Mediafax acum 48 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de marți până joi seara. „În Banat, sudul Crișanei și în cea mai mare parte a Moldovei, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50…60 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum o ora
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai

News.ro acum 3 ore
Temperaturil vor fi peste cele obişnuite, până aproape de jumătatea lunii mai. onform prognozei anunţate marţi de meteorologi. Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 - Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în

Prejudiciu de 71 de milioane de lei în dosarul firmei care a folosit documente false pentru a câștiga contracte de deszăpezire

Adevarul acum 46 minute
Un administrator de firmă din Arad este acuzat că a folosit documente false pentru a câștiga contracte de deszăpezire pe autostrada A1. Prejudiciul calculat de anchetatori ajunge la 71 de milioane de lei.

Vremea

București
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

12°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

12°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

9°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°