În lumea ştiinţifică, aniversările sînt în bună măsură ritualuri de reafirmare a identităţii fiecărei discipline – cu tradiţii şi metode, şcoli şi discipoli, polemici cordiale şi bătălii tenace – prin personalităţile sale reprezentative; sînt, în acelaşi timp, încercări de a dezvălui ceva despre omul din umbra unui discurs care rămîne pentru majoritatea cititorilor aproape impersonal. Cu eleganţa şi echilibrul dintotdeauna, Valeria Guţu Romalo se apropie de un moment aniversar dintre cele mai emoţionante, de o vîrstă incredibilă pentru profesoara mereu tînără, dar şi cifră în care e înscris, simbolic, prestigiul unei impecabile autorităţi ştiinţifice. Printre atîtea posibile reprezentări ideale ale lingvistului, nu cred că sînt multe, în istoria disciplinei, care să se fi încarnat la fel de bine într-o persoană, impunînd spontan respect şi admiraţie, devenind un reper pentru generaţii de studenţi şi pentru specialiştii de orice vîrstă. Formula ireproşabilă a autoarei este alcătuită din curiozitate fără patimă şi exagerare, rigoare, subtilitate intelectuală şi umor tolerant; li se adaugă, în ipostaza profesorului, claritatea în expunere şi spiritul de sinteză. Scrierile Valeriei Guţu Romalo – cărţi şi articole – sînt demonstraţii ale unei metode fundamental ştiinţifice, învingătoare dincolo de mode şi şcoli, pentru că porneşte de la necesitatea profundă de a redefini termenii şi de a înţelege contextul, disociind şi delimitînd accepţiile curente, indicînd cu onestitate limitele interpretării, sintetizînd istorii întregi în cîteva fraze echilibrate, clarificînd astfel „starea actuală a problemei” şi aducînd întotdeauna o viziune nouă asupra lucrurilor. Un aliaj de metodă, esprit de finesse şi artă a argumentării din care, oricare ar fi subiectul, cititorul ştie că trebuie să se aştepte la o clarificare şi o reaşezare a lucrurilor într-un tipar logic şi convingăto