Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul rege al Romaniei, Mihai I, implineste astazi 82 de ani

Publicat in Cuvantul Liber, sâmbătă 25 octombrie 2003 ·

- Social - nr. 210 / 25 Octombrie, 2003 La revenirea in tara, dupa '89, regele Mihai ramanea o personalitate controversata: era privit drept o victima a regimului comunist si de aceea multa lume l-a intampinat cu bratele deschise dar, pe de alta parte, au existat reticente, multe dintre ele legate de faptul ca Mihai I nu si-a folosit prerogativele regale pentru ca Maresalul Ion Antonescu sa nu fie condamnat la moarte si executat. Acestea sunt insa fapte pe care istoria le consemneaza, in continuare reamintim doar cateva date din complexa sa biografie, astazi cand Mihai I implineste 82 de ani. Al patrulea rege din dinastia Hohenzollern Sigmaringen s-a nascut la 25 octombrie 1921 la Sinaia, fiu legitim al printului mostenitor Carol si al principesei Elena, fiica regelui Constantin al Greciei. La numai sase ani ii succeda la tron bunicului sau, regele Ferdinand, printul Carol renuntand la coroana pentru a trai in strainatate alaturi de Elena Lupescu, parasind-o pe principesa Elena. Minor fiind, din 1927 Mihai se afla sub un consiliu de regenta din care facea parte si primul patriarh al Romaniei, Miron Cristea. Dar regenta a durat numai trei ani, in 1930 Carol al II-lea se intoarce clandestin in tara si, cu sprijinul unor politicieni si ofiteri, este proclamat rege in luna iunie. Mihai redevine print mostenitor si i se da titlul de Mare voievod de Alba Iulia. In 1932, dupa scoala primara la Sinaia, a urmat cursurile unei clase speciale - scoala palatina - organizata si urmarita personal de tatal sau, dar formata dupa principiile pedagogice sugerate de savantii Nicolae Iorga si Dimitrie Gusti. Elevii care urmau sa-i fie colegi au fost selectati din diferite paturi sociale si proveneau din toate provinciile Romaniei, pentru ca viitorul rege sa se familiarizeze cu obiceiurile si stilul de viata din intreaga tara. Conform traditiei din familia Hohenzollern, lui Mihai i s-

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 34 minute
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 44 minute
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Șeful unui ocol silvic, rănit de un urs care pe care încerca să-l împuște după ce anterior provocase pagube în gospodării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful unui ocol silvic din judeţul Argeş a fost rănit, duminică, de un urs care anterior a provocat pagube în gospodării din localitatea Corbi, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

FOTO Soț și soție, descoperiți în PTF Siret cu peste un milion de dolari ascunși pe corp. Detalii de la Poliția de Frontieră

Ziua Constanta acum o ora
O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani - echivalentul a 1.400.000 de dolari - ascunsă pe corpul a două persoan

Incendiu uriaș la groapa de gunoi de lângă orașul Galați. Intervin pompierii

Mediafax acum 2 ore
Flăcările au apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică. ISU Galați a anunțat că pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Șendreni. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de st

Informații noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii anunță că i se administrează oxigen

Adevarul acum 44 minute
Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării fostului președinte Ion Iliescu în secția de terapie intensivă, a anunțat duminică Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizând

Ronaldinho, după ce a fost prezent la Sports Festival: Mulţumesc, România, pentru primire şi afecţiune

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho a afirmat, într-o postare în social media, că s-a simţit foarte bine în România şi că evenimentul de la Sports Festival, al cărui protagonist a fost, s-a bu

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Un român din Israel a rămas fără casă în urma atacurilor lansate de Iran – „Totu-i praf și pulbere, toată strada noastră”

Ziua Constanta acum 2 ore
Un român stabilit în orașul Rehovot, în centrul Israelului, a rămas fără casă în urma atacurilor cu rachete lansate din Iran. Exploziile au fost devastatoare, iar întreaga locuință a fost redusă la ruine. Mărturia românului, transmisă în exclusivita

Coloană de maşini de peste 3 km la ieşirea din România spre Bulgaria, la Giurgiu - FOTO

News.ro acum 3 ore
Şoferii care trec graniţa spre Bulgaria, pe la punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse, aşteaptă în coloană pe o distanţă de aproximativ 3 km, pentru a traversa Podul Prieteniei. Timpul de aşteptare este de câteva zeci de minute, în condiţiile

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

18°/25°
mar.

19°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

28°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

15°/29°