Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu, patronul Universitatii Craiova, l-a dat afara pe presedintele clubului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 octombrie 2003 ·

Satui de comportamentul si limbajul suburban al lui Adrian Mititelu, angajatii clubului Universitatea Craiova au luat cu asalt biroul lui Dinel Staicu. In nenumarate randuri, de cand a fost numit presedinte Mititelu, salariatii clubului i-au adus lui Staicu la cunostinta ca nu mai pot suporta injuriile si jignirile acestuia si ca, daca nu-l demite din functie, prefera sa mearga cu totii in somaj. Chiar si jucatorii Universitatii sunt revoltati de comportamentul lui Mititelu. Guso, Daouda, Papura si Zeno Bundea - dupa cum se zvoneste pe la club - vor sa-si gaseasca alte angajamente, dupa sfarsitul turului, bineinteles daca nu se schimba nimic. Scandalul a luat amploare joi dupa-amiaza, cand, in sediul clubului, Adrian Mititelu a lovit doi ziaristi craioveni, deranjat fiind de ceea ce s-a scris in presa la adresa lui. Acesta n-a ezitat sa le lase celor doi cateva vanatai. Asta a pus capac la toate, fapt pentru care Dinel Staicu a vrut sa-l trimita la plimbare chiar din seara respectiva. La asta s-a mai adaugat si faptul ca, pana acum, Mititelu nu i-a platit nici un leu pentru pachetul de 25 la suta din actiunile clubului. De fapt, el n-a bagat nici un ban in club, lucru de care, de asemenea, si-a adus aminte Staicu. Mititelu a promis prime jucatorilor, si la Ploiesti, si dupa meciul cu Poli Timisoara. Jucatorii n-au vazut decat o valiza vanturata pe sub nasul lor, in vestiar, in pauzele partidelor. Totusi, Dinel Staicu a acceptat sa-l mai lase pana dupa meciul de azi, de la Alba Iulia, urmand ca, la inceputul saptamanii viitoare, probabil marti, sa-i dea cartonasul rosu lui Mititelu. Este posibil ca la conducerea Universitatii sa vina, din nou, Costel Mitrita, iar ca antrenor, Sorin Cartu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°