- Social - nr. 210 / 25 Octombrie, 2003 Din cele mai vechi timpuri, omul a nutrit dorinta de a zbura, dupa cum ne dovedesc legenda lui Icar si masinile zburatoare desenate de Leonardo da Vinci. Dupa demonstratia in premiera a fratilor Montgolfier, care la 4 iunie 1783 s-au ridicat de la sol cu un aerostat inventat de ei, multi au gandit ca solutia zborului uman o constituie aparatele mai usoare ca aerul. A urmat apoi zborul cu planorul. Prima contributie stiintifica la perfectionarea planoarelor i-a apartinut inginerului german Otto Lilienthal, prin lucrarea sa "Zborul pasarilor ca baza a aviatiei". In jurul anului 1900, numarul de experiente efectuate de precursori a fost suficient de mare pentru a permite unui inventator metodic si perseverent sa faca sa zboare un aparat cu propulsie mecanica care sa aiba o persoana la bord. Acest lucru a fost infaptuit de doi americani, fratii Wright, care intre 1900 si 1903 au efectuat aproximativ o mie de zboruri planate pe o plaja vantoasa. Dupa ce au construit un aparat stabil, rod a multi ani de cercetari si incercari, fratii Wright s-au ocupat de propulsie, realizand un motor cu explozie usor (83 kg si 13 CP) si o elice deosebit de eficienta pentru acea data. La sfarsitul anului 1903 s-au efectuat primele zboruri. Desi reprezenta varful de lance al tehnicii timpului, aparatul folosit de acestia nu putea decola prin mijloace proprii, fiind catapultat de pe o pista de lemn. Prima incercare de decolare a fost un esec, din cauza unei erori de pilotaj. La a doua incercare, zborul a durat 12 secunde, la o inaltime de 36 m. In aceeasi zi, aparatul a fost tinut in aer timp de 59 secunde si sa parcurga 26 m. Avionul se nascuse. Asa cum am mentionat, aparatul de zbor al fratilor Wright nu se putea desprinde singur de la sol, fiind lansat prin catapultare, deci prin impuls exterior. Cel dintai care s-a ridicat de la sol nu