Timp de o saptamana, la Bucuresti s-a desfasurat un eveniment care a avut ca scop apropierea oamenilor de cultura din Romania si Austria, prin intermediul teatrului, vehicolul cel mai dinamic ce s-ar Timp de o saptamana, la Bucuresti s-a desfasurat un eveniment care a avut ca scop apropierea oamenilor de cultura din Romania si Austria, prin intermediul teatrului, vehicolul cel mai dinamic ce s-ar fi putut gasi. Au fost programate productii cu piese ale unor autori austrieci montate in Bucuresti si in tara, dar au fost organizate si dezbateri menite sa ajute la cunoasterea reciproca, prin abordarea unor teme de interes general, precum Teatrul - expresie a politicului, Metamorfoza emotiei in dramaturgia austriaca a secolului XX, Poezia realului imediat si Despre arta traducerii. Au fost prezenti jurnalisti, dar si oameni de teatru, cu totii atrasi de curiozitatea de a cunoaste un spatiu cultural putin explorat pana acum de austrieci. Despre ceea ce au in comun si ceea ce desparte teatrul romanesc de cel austriac am stat de vorba cu regizorul Tino Geirun, directorul Teatrului Pygmalion din Viena, initiator al intalnirii, la organizarea careia au mai participat Ambasada Austriei din Romania, Wiener Bezirksfestwochen si Ministerul Culturii si Cultelor. - Cunoasteti destul de bine si teatrul romanesc, si pe cel austriac. Care sunt diferentele majore pe care le-ati sesizat in ultimii ani, cand ati reinceput colaborarea cu oamenii de teatru romani, prin intermediul Teatrului Nottara? - Ceea ce ma doare este ca o traditie de cercetare teatrala nu mai este continuata in teatrul romanesc. Eu am fost elevul lui David Esrig si am trait din plin acel moment esential pentru istoria teatrului romanesc, moment marcat de generatia lui. Sunt oameni care inca se preocupa de asta, dar foarte multi sunt orbiti de efecte superficiale. Cand intru intr-un teatru romanesc si vad ca lumea est