O prima faza a discutiilor Comitetului Politic si de Securitate, privind posibile interventii ale unor unitati de mentinere a pacii sub egida UE in spatiul ex-sovietic, a avut loc pe 5 septembrie. Conform uzantelor, rezultatele preliminare nu au fost date publicitatii, dar din surse neoficiale s-a aflat ca pentru inceput o singura tara din 15 se arata reticenta - Italia - si ca alte patru se abtin: Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia. Discutia ramane deschisa. In fine, la mijlocul lunii septembrie se stia ca Jaap Hoop Scheffer este candidatul cel mai bine plasat pentru a ocupa, la sfarsitul acestui an, postul de secretar general al NATO. Numirea sa a fost confirmata ulterior. Or, in ceea ce priveste criza transnistreana, este putin probabil ca initiativa a inca actualului presedinte OSCE sa fie data uitarii de viitorul secretar general al NATO, tocmai in momentul in care organizatia se pregateste sa se extinda pana la frontierele Republicii Moldova.

Fara indoiala, integrarea Romaniei in NATO, in mai 2004, si posibila ei integrare in UE, in 2007, au determinat un interes sporit din partea cancelariilor occidentale pentru eliminarea unei zone de instabilitate si de insecuritate ce se va afla la mai putin de 100 de km de hotarele celor doua structuri largite. Asistam astfel in ultima vreme la o intensificare a demersurilor din partea organizatiilor euro-atlantice, dar si la o schimbare de optica in privinta solutiei preconizate. Formula negocierilor impusa de Federatia Rusa in 1992, prin care aceasta si-a arogat un rol dominant, s-a dovedit a fi servit de fapt interesele secesionistilor de la Tiraspol - prin mentinerea status-quo-ului - si a fi perpetuat prezenta trupelor rusesti pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult inca, OSCE, care are o misiune permanenta la Chisinau din 1993 si este asociata negocierilor alaturi de Rusia, Ucraina - ca tari garante