Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Injunghiat pentru ca nu suporta fumul de tigara

Publicat in Ziua Constanta, luni 27 octombrie 2003 ·

Tentativa de omor intr-un camin din cartierul CET Un tulcean in varsta de 48 de ani a fost la un pas de a-si pierde viata vineri seara, dupa ce a fost injunghiat de mai multe ori in camera unui camin de nefamilisti, amplasat in cartierul constantean CET. Tolev Vladimirov este angajat ca sudor la firma de constructii SC TIAB SA Constanta si locuieste impreuna cu alti trei colegi in caminul Grupului Scolar Cooperatist, din zona CET. Vineri seara, in jurul orei 20.30, Tolev se pregatea sa se culce, pentru ca a doua zi trebuia sa se trezeasca foarte devreme. Cei trei colegi de camera aveau insa alte planuri, stand de vorba si fumand in aceeasi incapere. Tolev s-a aratat deranjat de acest fapt, mai ales ca se lasase de fumat de mai bine de trei saptamani. El si-a rugat colegii sa iasa pe hol, iar doi dintre acestia i-au ascultat cererea. In camera a ramas doar Viorel Odagiu, de 28 de ani, aflat, se pare, in stare de ebrietate, care a continuat sa fumeze. Tolev a mai incercat o data sa-si impuna punctul de vedere, dar acest lucru l-a infuriat teribil pe Odagiu, care a luat un cutit de bucatarie si i-a aplicat tulceanului doua lovituri. Tolev a primit doua lovituri de cutit, una in piept si cealalta in fata, lama crestandu-i atat obrazul si nasul, cat si buza de jos. Unul dintre locatari a chemat politia, un echipaj al Sectiei 4 sosind la fata locului dupa numai cateva minute. Victima a fost transportata cu ajutorul unei ambulante la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean Constanta, unde a fost diagnosticata cu plagi prin injunghiere la nivelul pieptului si fetei. Barbatul se afla in prezent in afara oricarui pericol, fiind internat in sectia de Chirurgie. Politistii Sectiei 4 au intocmit un dosar penal pe numele agresorului Odagiu, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi mo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°