Puii de randunica. M-am trezit intr-o dimineata, una din sirul acela de dimineti extrem de friguroase si ploioase pentru un inceput de toamna, si m-am indreptat catre geam, sa ridic jaluzelele. Un ciocanit usor, timid, m-a surprins in timp ce incercam sa fac lumina in camera. Ceea ce am vazut mi-a ad...
Puii de randunica
M-am trezit intr-o dimineata, una din sirul acela de dimineti extrem de friguroase si ploioase pentru un inceput de toamna, si m-am indreptat catre geam, sa ridic jaluzelele. Un ciocanit usor, timid, m-a surprins in timp ce incercam sa fac lumina in camera. Ceea ce am vazut mi-a adus insa mai repede lumina in suflet.
Vreo 15 pui de randunica, inghesuiti pe pervazul geamului, ma priveau cu ochisorii lor mici, scanteietori si mirati, de parca vedeau pentru prima oara lumea. Intotdeauna m-au fascinat pasarile si ochii lor. N-am vazut niciodata o pasare cu privirea trista... asa cum exista tristete in privirea unui caine, de exemplu. In ochii pasarilor gasim lumina, senin, bucurie. Poate pentru ca au libertate. Poate pentru ca sunt mai aproape de cer si de Dumnezeu. Dupa cateva clipe in care ne-am "studiat" reciproc, am scos plasa de la geam si le-am pus pe pervaz tot felul de graunte (din proviziile papagalului nostru). Spatiul a devenit neincapator pentru randunelele mari si mici ce au poposit la geamul nostru, galagioase si vioaie, in ciuda frigului de afara. Le-am recunoscut imediat pe mamici dupa graba cu care apucau grauntele in cioc, luandu-si imediat zborul, probabil catre cuiburile cu pui ce nu invatasera inca sa zboare...
Patru zile la rand au ramas randunelele la geamul meu. Acolo au dormit, inghesuite unele in altele, intr-un soi de iubire pe care o descopeream pentru prima oara. Patru zile la rand a plouat si randunelele se ocroteau una pe alta, cu aripile lor micute. Pareau ca-si vorbesc, ca se incurajeaza a
