Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect pentru construirea unei biserici in curtea Spitalului de Urgenta

Publicat in Ziua Constanta, luni 27 octombrie 2003 ·

In anul 1995 a fost data in folosinta capela ortodoxa "Sfantul Mare Mucenic Pantelimon" din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Conform afirmatiilor preotului iconom stavrofor Nicola Rusu, toate icoanele din aceasta capela au fost donate de catre personalul medical care isi desfasoara activitatea in unitatea sanitara, de pacientii si rudele pacientilor care au beneficiat de asistenta religioasa, dar si de cei din afara spitalului. De doua luni de zile incoace, capela ortodoxa "Sfantul Mare Mucenic Pantelimon" din incinta Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta functioneaza cu un program prelungit, cei care doresc sa se reculeaga putand face acest lucru chiar si in cursul serii. "De dimineata pana seara, au ocazia sa se reculeaga atat bolnavii din spital, cadrele medicale, cat si ceilalti credinciosi din oras", a afirmat preotul iconom stavrofor Nicola Rusu, administratorul capelei. Acesta a mai precizat ca tot aici au loc slujbe religioase in zilele de miercuri, vineri, duminica, dar si in zilele de sarbatori. Pentru bolnavii care nu se pot deplasa, preotul administrator se deplaseaza din salon in salon pentru oficierea Tainei Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii. "Prezenta acestei capele se justifica intru totul. Lumea simte ca exista aceasta biserica; ea isi face simtita prezenta", a mai declarat preotul iconom stavrofor Nicola Rusu.

Proiect pentru o biserica Impreuna cu Directia Judeteana de Sanatate Publica, Arhiepiscopia Tomisului are in vedere un proiect de inaltare a unei biserici chiar in curtea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. "Au fost cateva discutii pe aceasta tema, dar nu am tras inca toate concluziile. Constructia acestei biserici este o dorinta a noastra, mai mult decat un proiect", a subliniat directorul interimar al Directiei Judetene de Sanatate Publica, doctor Camelia Ciobotaru. Preotul iconom stavro

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 53 minute
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 2 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 47 minute
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Marko Bela, despre coaliția de guvernare a partidelor pro-europene: „Îmi amintește de momentul 1996”

HotNews acum 26 minute
Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că modul în care se conturează coaliţia de guvernare este un lucru „neobişnuit”, nefiind una pe bază de ideologie, ci pentru c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 5 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 3 ore
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 3 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 7 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 3 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°