Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul succesului

Publicat in Revista22, luni 27 octombrie 2003 ·

Ni se atragea deci atentia diplomatic ca nu am facut toate reformele promise. Mai directa a fost Anne Kruger, prim-director general al FMI, care a precizat ca Fondul a acceptat patru derogari de la programul negociat. Ele priveau rezerva valutara, considerata neacoperitoare fata de nivelul importurilor; tiparirea in exces a leilor de catre BNR, intarzierea privatizarii BCR si absenta reformelor din domeniul utilitatilor publice. Privind dincolo de aceste derogari si recomandari, descoperim un tablou economic precar, care justifica un semn de intrebare cu privire la indulgenta FMI. Cum Fondul este practic controlat de Statele Unite, iar Administratia Bush ne-a declarat economie de piata functionala mult inaintea Uniunii Europene si in ciuda evidentelor, este firesc sa cautam o explicatie in interesele Washington-ului in Balcani nu numai dupa 11 septembrie, dar mai ales dupa ocuparea Irakului. Lasandu-i insa pe americani la o parte, sa ne urmarim propriile interese si sa ne amintim care era rostul supravegherii FMI si cu ce ar fi trebuit sa ne alegem la incheierea acordului. Era vorba, pe scurt si simplificand considerabil, de instaurarea disciplinei fiscale si financiare si eliminarea pierderilor, ceea ce ar fi trebuit sa duca la insanatosirea economiei romanesti. Nu este nevoie sa fii un mare economist ca sa-ti dai seama ca ne-am ales in mare masura cu cifre si artificii contabile.

Mai mult, romanii au platit din buzunarul propriu si cu sanatatea lor succesul guvernului la Washington: surse demne de incredere sustin ca faimosul excedent de 15 mii de miliarde de lei al Casei Nationale de Asigurari pentru Sanatate a fost de fapt trecut in scripte ca venit la buget si folosit pentru a reduce deficitul pana la un nivel acceptabil pentru FMI. La randul lor, bugetarii - mai ales medicii, profesorii si functionarii publici - au primit salarii de mizerie, pentru a

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 26 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 43 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 36 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 27 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°