Autobuzul cu cocosati* strabate arsita verii, strazile desfundate ale orasului. E un oras din Balcani. Sam si Minodora un cuplu bizar, Benedict fiul lor. Terente si Istovitu prieteni de familie. Si cum se intimpla de regula in Balcani, istoria acestei familii e istoria unor imigranti. Ramasi aici, plecati de acolo. In capetele lor dospesc ramasitele si atitudinile din Kakania, din monarhia romana, din dictatura socialista. La acest talmes-balmes se mai adauga si deruta libertatii. Si cum se intimpla de regula in poeziile Norei Iuga, acesta e doar primul nivel de receptare a textelor, cel narabil, de sub care isi scot capetele permanent la lectura enigme tragi-comice, rostirea pe jumatate sau rostirea deloc. Autoarea isi minimalizeaza personalul cu competenta si buna-stiinta, facind sa para totul simplu si usor abordabil.
Tocmai datorita acestui procedeu poeziile sint niste jocuri viclene. Minimalizarea deschide aici o lume tipica pentru Balcani si totusi una care depaseste aceste limite. Lumea balcanica ramine ea insasi, dar reuseste cu atit mai mult sa fie pretutindeni. Si pentru ca acest Balcan se deschide peste tot prin detaliile specifice, in jurul tuturor personajelor se inchide un cerc atit de strimt incit ele se dizolva intr-un tablou de grup, dar pot fi, totodata, si o singura persoana. Fiecare ramine palpabil pentru sine, palpabil si derutant in acelasi timp; pentru ca isi traieste zilele haotic, intr-o debandada a simturilor si a situatiilor in care e pus, isi scapa singur din mina. Dar toate personajele la un loc sint in acelasi timp si o urzeala de insusiri generale, ingramadita intr-un singur om, care pindeste in noi toti, facindu-ne cind asa, cind altfel, dupa necesitati sau fara sa avem habar, pentru ca intimplarea vine mai repede decit e gindul in stare sa vada.
In timp ce citim ne identificam pe nesimtite cu fiecare din ac
