Stabilitate/evolutii
Adoptarea unei noi Constitutii e un eveniment foarte important, care nu trebuie sa ramina comentat doar in imediat, jurnalistic, in orizontul limitat al „spectacolului“ actualitatii politice (cu toate polemicile adicente, care n-au lipsit nici de asta data). Fiindca nu doar din punct de vedere politic sau juridic e relevanta elaborarea unei noi legi fundamentale (cind in cauza sint societati democratice, vreau sa spun; in dictaturi e altceva: acolo totul se impune de sus, cu forta…): procesul presupune regindirea prezentului si proiectia viitorului din perspectiva celor mai recente evolutii istorice, culturale in sens larg. Miza e – asa-zicind – „maximala“: ce tip de societate, ce tip de civilizatie isi doresc cei care, mandatati de catre alegatori, formuleaza textul constitutional, apoi populatia care il adopta prin referendum?
In principiu, carta care stipuleaza regulile de baza ale functionarii intregului sistem social trebuie sa aiba o mare stabilitate: doar cuprinde principiile supreme, care nu se schimba de la o zi la alta! Cultura politica americana, construita pe filozofia Constitutiei elaborate de catre „parintii fondatori“, presupune – semnificativ in atare ordine de idei – sa nu se intervina deloc in sacrosanctul text, mentinut neschimbat de peste doua secole. Societatea evoluind intre timp, adaosurile necesare au fost cuprinse in multitudinea de amendamente adoptate ca atare, ca precizari ulterioare, si folosite ca niste acte legislative complementare dar separate, textul de baza raminind acelasi, intangibil.
Asadar, faptul ca la noi – iata! – s-a adoptat o noua Constitutie la numai doisprezece ani de la precedenta ar putea trece drept semn de instabilitate. In fapt, transformarile societatii romanesti in aceasta perioada justifica fara dubiu reluarea dupa un interval relativ scurt a procesului. Si lucr
