Theatrum Mundi, Pietonul si Furia, dupa Eugène Ionesco.
Traducerea: Horia Garbea.
Regia: Alexander Hausvater.
Scenografia: Viorica Petrovici.
Muzica: Mircea Kiraly.
Cu: Marius Bodochi, Gabriela Butuc, Silvia Codreanu, Viorel Paunescu, Carmen Stimeriu, Dana Pocea, Mihai Calota, Valentina Popa, Catalin Paraschiv, Cristina Serbu, Marius Manole, Ion Bechet.
Se intimpla uneori ca o evolutie liniara, previzibila sa fie, la un moment dat, fracturata in mod inexplicabil si transformata intr-o evolutie haotica, nedeterminista, de nestapinit. Situatia, tipica in teoria sistemelor dinamice, e binecunoscuta de matematicieni si de fizicieni. Nu intimplator, teoria care se ocupa (si) cu asemenea fenomene a capatat numele de „teoria catastrofelor“. Scenariul Furie (am vazut numai versiunea engleza, Anger) al lui Eugène Ionesco e, parca, ilustrarea literara a unei catastrofe matematice. Citeva familii dintr-un calm orasel provincial evolueaza paralel, dar pe aceleasi coordonate, facind aceleasi gesturi benigne, expresie a acelorasi bune, pioase ginduri. Toate sint anulate brusc de un eveniment aparent nesemnificativ (o musca in farfuria cu supa), care face sa se aleaga praful din toata pacea duminicala: sotii se iau la bataie cu sotiile carora tocmai le daruisera flori si bomboane, cearta inflameaza toate mintile, explozia de minie devine atotstapinitoare, haosul e de neoprit, lumea se sfirseste.
Scenariul lui Ionesco nu lasa nici o speranta: lumea chiar se sfirseste, momentul e anuntat la televiziune, ultima imagine e cea a unei ciuperci atomice. Surprinzator, poate, judecind dupa spectacolele lui de pina acum, Alexander Hausvater prefera un final mai optimist. Solutia lui este combinarea scenariului de mai sus cu fragmente din Pietonul aerului. Scriitorul Béranger, mutat si el cu tot cu familie in linistitul orasel
