Decisi sa plece cu orice mijloace “dincolo”, cu pasapoarte artizanale, la pas pe fasie, cu gliserul pe Dunare, cu calauze platite cu bani grei, romanii continua asaltul spre spatiul Schengen. La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de frontiera au oprit, la iesirea din tara, aproximativ o treime din cetatenii romani care doreau sa plece spre vestul Europei, intrucat nu indeplineau conditiile legale. Conform Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in numai doua zile, peste 12.000, din cei 40.000 de romani care au dorit sa paraseasca tara au fost obligati sa se intoarca din drum. Principalul motiv a fost ca turistii ar fi declarat alt scop al calatoriei decit cel real. De asemenea, in urma operatiunilor Politiei de Frontiera au fost descoperite mai multe firme de transport si turism care imprumutau cu bani clientii, pentru a le facilita iesirea din tara. Nici acestia insa nu au avut acces liber la spatiul Schengen. Romanii care doreau sa ajunga in Austria au trecut prin controale extrem de severe la granita dintre acest stat si Ungaria. Autocarele si autoturismele inmatriculate in Romania,cat si bagajele si pasapoartele fiecarui roman au fost controlate cu foarte mare atentie, circulatia fiind mult ingreunata. Decisi sa plece cu orice mijloace “dincolo”, cu pasapoarte artizanale, la pas pe fasie, cu gliserul pe Dunare, cu calauze platite cu bani grei, romanii continua asaltul spre spatiul Schengen. La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de frontiera au oprit, la iesirea din tara, aproximativ o treime din cetatenii romani care doreau sa plece spre vestul Europei, intrucat nu indeplineau conditiile legale. Conform Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in numai doua zile, peste 12.000, din cei 40.000 de romani care au dorit sa paraseasca tara au fost obligati sa se intoarca din drum. Principalul motiv a fost ca turistii ar fi declarat alt sc