Se iese mult la pensie în ţara asta. Trei bătrîni stau atîrnaţi de munca salariatului ca peştii de undiţă. Şi dacă e să mergi mai departe... pe lîngă pensie, bătrînii îşi mai iau: staţi dracului acasă, noi muncim, nu murim, ţi-ai pus deoparte bani de coşciug, la azil... Pe strada Mircea Vulcănescu, colţ cu Griviţei, stă Lili Urseanu, peste 80 de ani. Dimineaţa citeşte în engleză şi germană, ca să-şi exerseze memoria. Ascultă Radio Cultural, unde cîştigă bilete la concert sau teatru. Marţea are zi de Club, acolo pune pe scenă piese de teatru. Mănîncă echilibrat, nici prea mult, nici prea puţin. Merge în parcul Cişmigiu unde se vede cu un grup de dezbatere, ce film am văzut, ce bun e, ce slabă e expoziţia de la Dalles. E prezentă la inaugurarea Pieţii Iosif Sava, de unde a scris o corespondenţă pentru ziarul Clubului. Seara e întîmpinată de motan. Pe care-l pozează. Uite, cînd a venit de la o nuntă, i-a pus un balon atîrnînd. A doua zi o ia de la capăt. Dar niciodată spre strada Jimboliei, azilul Comunităţii Evreieşti. Spune că ăla e ultimul drum. Policlinica "Sahia" a fost a ştabilor pe vremuri. Acum e a tuturor fişaţilor. Doctor Silvia Samuilă, specialist în eternele ORL, are o poveste simplă: "Am pacienţi de vîrsta a treia care se prezintă la consult fără să aibă nimic.

Le caut o hibă, orice, sigur, sînt semnele vîrstei, dar înţeleg că ei caută altceva. Consult pe bază de programări. Asta înseamnă că fiecare ştie, în principiu, la ce oră îi vine rîndul. Culmea este că pacienţii mei se postează în faţa cabinetului pe la opt, deşi eu vin la nouă, nouă şi jumătate. Pacienţii vin spre a se conversa între ei, a schimba noutăţi, dar mai mult pentru a vedea că cineva are grijă de ei. Nu ştiu ce diagnostic să pun. Nu poţi să jigneşti. Nici nu ai avea ce. Nevoia de afecţiune? Mai mult, vor să le prescriu ceva. Altfel se simt supăraţi. Îi frustram la început, pînă