La alegerile locale din 2000, primarii PDSR reprezentau 35,5% din total. A fost atunci primul semn al revenirii şi un semnal foarte prost dat coaliţiei care se pregătea pentru alegerile generale. Iată că în 2003, acele 35 de procente par ridicole. Acum, 64,4% dintre primari aparţin PSD, adică aproape dublu faţă de procentul din urmă cu trei ani, considerat atunci un succes. Aceste date au fost obţinute de Institutul de Politici Publice (www.ipp.ro, "Dinamica apartenenţei politice a primarilor din România", octombrie 2003). Analiza IPP arată că trei partide au în 2003 mai mulţi primari decît în momentul alegerilor: PSD, PUR şi UDMR. PSD guvernează, UDMR şi PUR îl susţin sau l-au susţinut. Cînd IPP a cules datele, PUR era încă în alianţă cu PSD; nu este exclus ca între timp să fi pierdut foarte mulţi primari, aşa cum după despărţire i-a pierdut pe toţi cei patru senatori pe care îi avea, în favoarea PSD. Primarii UDMR sînt aleşi pe considerente etnice şi, deci, se pot muta mai greu. Dar nu e mai puţin adevărat că structura sa locală s-a aflat sub protecţia protocolului semnat cu guvernul, ceea ce poate reprezenta un avantaj neprevăzut cînd un partid se gîndeşte să se alieze sau nu cu puterea. Practic, un fel de taxă de protecţie la nivel înalt. PSD a atras masiv primari din două surse: partidele aflate în debandadă (ApR, PNŢCD) şi PD. Deşi a negociat cu PNL o fuziune în stil mare, fostul ApR a venit cu o zestre foarte mică. Parlamentari nu a avut deloc, iar din cei 284 de primari instalaţi în 2000, în 2001 (la precedentul studiu IPP) mai avea doar 79. Practic, Teodor Meleşcanu a negociat cu liberalii soarta acestor 70 de primari. Dar şi mai uimitor este că nici măcar aceştia nu l-au urmat. Cu toată că s-a unit cu ApR, PNL are în prezent cu vreo 47 mai puţini primari decît la alegeri. A fost acolo un du-te vino în diverse direcţii, aperişti la liberali, liberali