Oh, e bine să fii bun şi aşa şi pe dincolo, dar, în ceea ce mă priveşte, mi-ar plăcea să-i văd pe nemernici încasînd-o. "Unora le place monologul interior", scria Ted Berrigan, "mie îmi place să bat oameni." Furia e un sentiment măreţ. Mi-ar părea tare rău să o văd că dispare pe mîna managementului. Managementul este cel care ne face furioşi. Dacă managerii nu ne-ar nerespecta, debeneficia şi concedia cu sînge rece, am fi dulci ca nişte plăcinţele, dar uite cum stă treaba, Baraba. Poţi tu să întorci şi obrazul celălalt, dar cînd ţi-au curăţit buzunarele şi încep să te caute şi-n izmene, o să ţi se ierte dacă o iei razna. De n-ar fi fost furia, am trăi încă în colonii sau pe plantaţii, curăţind după stăpîni, sau am lucra cîte optsprezece ore pe zi în fabrici nesănătoase, cot la cot cu copiii noştri pe jumătate orbi, sau am bea încă de la ţîşnitoarele "numai pentru negri", sau am răspunde la orice întrebare numai cu "da, domnule". Ce i-ar mai fi plăcut regelui Angliei să aibă seminarii de management al furiei pentru locuitorii Bostonului, la 1773! În loc să arunce ceaiul în port, l-ar fi sorbit liniştit, cu degetul mic în sus, delicat. Şi nu-i aşa că a fost cam grosolan din partea cetăţenilor Franţei să întrerupă familia regală în timpul cinei? Puteau şi ei să mai aştepte măcar pînă după desert. Şi românii n-au fost mîrlani că l-au întrerupt pe Ceauşescu în timpul ultimului discurs? Există, evident, furie şi furie. Există mînia divină, care constituie maniera lui Dumnezeu de a tranşa o dispută pe care nu o poate cîştiga, există mînia conducătorilor atunci cînd cei conduşi nu dau cuvenita ascultare şi există şi mînia oamenilor, fie ei drepţi sau nedrepţi, care ia uneori forma furiei fără obiect şi
a demenţei criminale. Măsura este fenomenul, cum a spus Poincaré. De bună seamă, e semn de proastă creştere să-ţi pierzi sîngele rece şi o poţi sfîrşi la mititic