Obsesia reporterilor TV din toată lumea este să fie primii care transmit o informaţie nouă, să ajungă la locul faptei înaintea poliţiei şi a pompierilor şi să intre în direct. Breaking news a ajuns să fie principalul instrument de măsurare a eficienţei redacţiilor de ştiri, iar performanţa o atinge cine reuşeşte să întrerupă brutal vizionarea paşnică a vreunui film, a vreunui concurs sau a unei emisiuni de divertisment şi să-i surprindă pe telespectatori cu imagini şi vorbe gîfîite despre un accident sau o catastrofă. Se zice că cei mai eficienţi în această privinţă sînt japonezii: marile companii de televiziune i-au dotat pe reporteri cu elicoptere, nu cumva să se blocheze cu maşina în trafic şi să rateze frumuseţe de catastrofă... La noi, unde elicopterele sînt încă prea scumpe, concurenţa se manifestă nu atît la capitolul "cine e primul", cît sub aspectul "aprofundării": cine dă mai multe detalii morbide, cine arată mai de aproape vînătăile şi maşinile făcute zob, cine îi chinuie cu mai multe întrebări indiscrete pe copiii maltrataţi, cine reuşeşte să smulgă de la vecini senzaţionala mărturisire "era un băiat aşa cuminte, n-am înţeles de ce şi-a înjunghiat mama" ş.a.m.d. Vrînd să prindă dintr-o dată şi iepurele întîietăţii, şi pe cel al amănuntelor "senzaţionale", telejurnalele de la televiziunile comerciale au împins concurenţa pînă la absurd, după care au banalizat absurdul: în spaţiul ştirilor îşi fac loc tot felul de detalii absolut nerelevante. Manualele de jurnalism ne învaţă că nu doar noutatea, dar şi relevanţa constituie un criteriu în selectarea şi structurarea ştirilor; reporterii şi editorii telejurnalelor au uitat însă lecţia, disperaţi cum sînt ca nu cumva concurenţa să le-o ia înainte. Şi uite-aşa ajungem noi, bieţii telespectatori, să aflăm la grămadă nu doar informaţia că pe şosea un camion s-a făcut zob, dar şi că şoferul era îmbrăcat în h