interviu cu Teodor NEGOIŢĂ, directorul Institutului Român de Cercetări Polare

De unde pasiunea asta pentru Polul Nord? Pasiunea asta mi-a venit chiar de la sfîrşitul liceului sau în primii ani de facultate, cînd am pus mîna pe o serie de cărţi de explorări, călătorii, cercetări. Deşi am intrat la Chimie Industrială, la Iaşi, am continuat să merg la cursuri la Facultatea de Istorie şi Filologie, la cursuri de Etnografie şi Etnologie, precum şi la Facultatea de Geografie. La vremea respectivă mă preocupau populaţiile primitive. Spiritul ăsta al meu de aventură pe care nu puteam să mi-l confirm, nici măcar mie însumi, mă zgîndărea şi m-a mînat către Cercul de Speologie din Timişoara. După ce am activat în grup, am trecut la speologia solitară, din '78 pînă în '88. Am mers în Cehoslovacia, cu soţia mea, şi mi-am luat un echipament foarte bun, cu tot ce e necesar pentru tehnica alpină; am cheltuit toţi banii, nici măcar un sutien nu am luat pentru soţia mea. Am făcut speologie solitară în toate peşterile mari din România: la 300 de metri, la 200 de metri. Am învăţat singur tehnica alpină. Cum aţi ajuns, totuşi, la explorările polare? După ce am fost în Apuseni şi am văzut nişte gheţari, mi-a venit ideea să explorez peşteri în gheaţă, poate în Groenlanda. Mie şi-n subteran îmi plăcea albul, calcarul strălucitor pe care îl găseam acolo. Plus că la ultima peşteră pe care am făcut-o (în '87, în septembrie) am dus tot echipamentul în Piatra Craiului, unde se descoperise o peşteră verticală nouă; mi l-am lăsat, la un moment dat, şi alpiniştii mi l-au furat. Nici un club din Ţara românească nu avea un echipament mai complet decît al meu. Cu asta s-a încheiat activitatea mea speologică. Speologia în gheaţă mi se părea cu totul altceva, mai dificilă, alt peisaj. Lucram la un institut de cercetări şi proiectări în Bucureşti şi locuiam la hotel "Turist". Acolo am cunoscu