- sau dubluve dubluve dubluve Pruteanu punct - Am fost, cititorule, unul dintre cei care l-au simpatizat pe George Pruteanu - şi cine n-a făcut-o? Era vremea emisiunii "Doar o vorbă să-ţi mai spun", vremea articolelor sale de ziar şi vremea în care el însuşi avea un umor atît de bine etalat încît, în mintea mea, toate glumele pe seama-i, cu zacuşti şi ghidoane de Mobra, mi se păreau insipide. Era vremea în care dînsul era un om din ordinea comună şi un intelectual cu farmec, haios cu măsură, serios în doze rezonabile şi teatral atît cît ochiul şi mintea telespectatorului care-i eram nici să nu sufere, nici să nu fie ofensate. Nu mă simt foarte bine începînd acest articol, cu atît mai mult cu cît i-am fost cititor pe vremea în care scria în Dilema, şi după gustul meu cu totul subiectiv, scria bine. Uneori mai dădea cu ştiinţa-n baltă, de dragul unor similitudini aiuristice - vezi strădania, într-un articol din revista pe care o ţii în mînă, prin '96 cred, de a-l compara pe Lucreţiu Pătrăşcanu cu martirul Constantin Brâncoveanu sau comparaţia politică, mai apoi, între invadarea Cehoslovaciei din '68 şi atacarea Iugoslaviei din '99. I le-am cauţionat, spunîndu-mi că intelectualul este predispus la gafă tocmai pentru că lucrează cu cel mai imaterial lucru cu putinţă - ideile - şi că cel nimerit să ridice piatra oricum nu e printre noi. L-am văzut cu scăunelul şi măsuţa la Fîntînă, la Arhitectură, strîngînd semnături pentru a accede în Parlament - un gest puţin artificial, la drept vorbind, dar mi-am spus că intelectualul, intrînd în politică şi dorind să schimbe lucruri acolo, poate uza de orice truc legal admis. Nu m-a deranjat trecerea sa de la un partid la altul şi apoi la încă unul şi aş vrea să fie clar că aceste rînduri nu au legătură cu virajul său de la dreapta creştin-democrată la stînga extremă şi populistă; în definitiv, traseismul politic este chiar in