- Social - nr. 215 / 1 Noiembrie, 2003 Multi dintre garbovitii nostri au pe umerii lor cate trei ani de serviciu militar, satisfacut in timp de pace, in an i de dupa razboi, si rar se intampla sa se fi spanzurat sau sa se fi impuscat vreunul, desi conditiile erau cu totul si cu totul altele _ hrana, echipament, cazarmament -, fata de cele bune de azi. Cu anii, durata serviciului militar s-a redus si in ultimul timp s-a scurtat cam la jumatate, daca nu mai mult. Ideea nesatisfacerii serviciului militar a rasarit, recunoastem sau nu, in zilele lui decembrie 1989, cand unii strigau in gura mare, iar altii spuneau ca doresc sa-si satisfaca serviciul militar in armate straine. Paralel cu aceasta, s-a trecut si la rarirea, cu gloante, a ran durilor ostirii. Au cazut ostasi care "s-au confruntat" cu revolutionarii, dar au cazut si multi aflati in posturi, in permisii sau in deplasari. Cine si, mai ales, pentru ce i-a ucis? Fiecare poate ras punde cum vrea, insa unii mai raspund si cum stiu. Cerinta de a nu satisface serviciul militar se inscrie, in buna parte, pe linia separatismului. Pe timpul serviciului militar multi tineri din randul minoritatilor nationale aveau posibilitatea sa-si consolideze cunostintele de limba romana dobandite in scoala si sa-si exerseze vocabularul. Renuntarea la serviciul militar si separatismul scolar nu urmaresc altceva decat privarea tinerilor de cunoasterea limbii oficiale a statului in care traiesc. Necunoasterea acesteia ar putea duce la manevrarea, cu usurinta, a acestor tineri, de catre extremistii interni si de catre cei de peste hotare. Deci, important este nu ceea ce se spune si se aude, ci ceea ce se ascunde in spatele acestora. Este un merit al vrajmasilor ca stiu cum sa mascheze lucrurile, cum sa vopseasca gardul, si o dovada a mediocritatii multora dintre demnitarii nostri. Iata o problema ce framanta cu adevara