Turnurile zînelor Probabil mulţi au auzit de Cappadochia, mai cu seamă din referinţele pe care le face la ea şi la cei ce s-au nevoit acolo tradiţia ortodoxă. Sfîntul Vasile cel Mare este unul dintre părinţii cappadocieni, cel care a fost arhiepiscopul Cesareei, sau Sf. Grigorie, cuvîntătorul lui Dumnezeu. Mai puţini au o cît de vagă reprezentare a ceea ce poate să însemne acest loc. Pe scurt: dacă o comunitate de credincioşi fervenţi ar aseleniza prin vreun crater, probabil că aşa ar arăta locul respectiv după ce respectiva comunitate l-ar terraforma. Nu e uşor să descrii ce fel arată fizic regiunea, dar faptul că studenţii de la geografie din ţările civilizate fac pelerinaje acolo ar trebui să ne spună ceva despre stranietatea lui: cenuşa şi lava a doi vulcani s-au sedimentat în urma erupţiilor succesive. Apa - destul de puţină - şi vîntul au sculptat apoi în massa de materie vulcanică stranii forme: tumuli ţuguiaţi, ciuperci sau falusuri geologice. Înlăuntrul lor s-a produs o nouă înlăturare de materie, de data asta făcută de mîna omului: locuinţe individuale în cîte un astfel de tumul sau întregi oraşe subterane pe multe niveluri (există unul de douăsprezece!). Întreaga zonă este astfel constituită, dar cea din proximitatea oraşului Göreme le întrece pe toate, cu siguranţă. Aici s-au constituit în secolele IX-XI comunităţi monastice, care şi-au excavat lăcaşurile de cult şi chiliile în roca moale, nisipoasă a locului. Se spune că, iniţial, ar fi existat 365 de biserici cu totul, cîte una pentru fiecare zi a anului. Aceasta ar presupune o intenţie "urbanistică" de plan prestabilit pentru întreaga aşezare monahală, ceea ce, mi se pare, nu poate fi dovedit fără echivoc. În muzeul în aer liber de lîngă oraş, dispuse pe un soi de amfiteatru natural, bisericile respective s-au păstrat în diferite proporţii. Roca nu a încetat să se sfărîme şi, prin urmare, de un