Dacă politica este arta compromisului, sau a posibilului, cum am putea să judecăm acţiunile oamenilor politici în termenii curajului şi laşităţii? Dincolo de retorică şi discursuri electorale, nu percepem la politicienii momentului pe care-l trăim decît preocuparea pentru putere. Acţiunea lor, în timp de pace, este deci subordonată calculului politic şi nu moralei. Doar atunci cînd în acest calcul intră convingerea opiniei publice trebuie promovată măcar impresia de curaj şi hotărîre. Că în România anului 2003 curajul este adesea înlocuit cu aroganţa iar laşitatea este adesea prezentată ca înţelepciune sau prudenţă este din păcate un fapt uşor de probat. Înainte de a analiza aceste simulacre, se cuvine să ne amintim şi de cîteva momente de curaj adevărat. Din păcate, ele se leagă de războaie, revoluţii şi alte situaţii-limită. Din istoria recentă se distinge figura lui Winston Churchill, fără de care Europa ar fi fost strivită de Germania nazistă. Totuşi, şi astăzi există istorici în Marea Britanie care-i reproşează uriaşele sacrificii pe care le-a impus poporului britanic într-un război pe care, spun ei, britanicii l-ar fi putut evita. În această viziune, o pace cu Hitler ar fi fost mai onorabilă. Dacă nu ar fi intrat în război cu Germania, probabil că, după cîteva decenii, alţi istorici i-ar fi reproşat lui Churchill laşitatea, cum i se reproşează predecesorului său Neville Chamberlain. Din perspectiva mentalităţii occidentale prevalente astăzi, războiul este condamnabil şi trebuie evitat cu orice preţ. Sacrificiile militarilor care au luptat în cele două războaie mondiale par absurde şi fără sens. Cu cît vom filozofa mai mult, cu atît vom tinde să fim de acord cu acest punct de vedere. Şi astfel vom deveni tot mai puţin înclinaţi să ne avîntăm în acţiuni riscante. Un intelect cultivat este foarte alert cînd trebuie să justifice inacţiunea. Aşa "am rezistat