"Aceasta e inima mea / Bună-dimineaţa, soarele este cu tine / Eu sînt cu tine. / Fii fericit azi: soarele să te izbească în faţă / Să te topeşti într-un chip frumos / Curat / Eu sînt lîngă tine / Lîngă urechea ta / Aerul îţi şopteşte cuvinte / Cuvinte de dragoste / Dragoste mare / Fii fericit azi: toate sînt cu zîmbet în tine / Rămîi în bucurie astăzi". Toate acestea, sub titulatura "Poem utilitar, de Adrian Urmanov", şi cu adresa o-zi-frumoasa@yahoo.com, îţi zîmbesc de pe aproape fiecare stîlp din zona Pieţei Amzei. Poeţii cetăţii nu se dau înapoi, astăzi, de a-şi face cunoscută opera printr-o combinaţie între mai noile metode on-line şi mai vechiul sistem al afişării mesajului în piaţa publică. Mesajul este, evident, unul optimist, şi de dragoste în general, fără un destinatar anume, şi conţine toate elementele diurne şi pozitive ale sentimentului. Încălzit de generozitatea sentimentului de dragoste împărtăşit cu insistenţă, poţi suporta mai uşor înscrisurile nu atît de optimiste de pe stîlpii următori: "Cine va stîrpi mafia din Poşta Română? (Of. 10, Virgiliu, Poşta Rapidă, Mihai Bravu, 20)". Deja anunţurile trec din profunda zonă existenţială în mai pragmatica arenă a luptelor sociale: haiducii stîlpilor nu se sfiesc să dea, anonimi, în ciocoii birocraţiei. Soluţia interogaţiei semi-retorice de mai sus poate fi găsită într-un îndemn cetăţenesc la
îndemîna privitorilor ceva mai încolo, şi anume într-un adăpost de staţie din Piaţa Romană: "Stimaţi cetăţeni, păstraţi curăţenia şi integritatea adăpostului. Pentru reclamaţii privind distrugerile, vă rog sunaţi la...". Cuvîntul "integritate" de aici te duce cu gîndul la înalte raţiuni civice subînţelese, dar şi la soarta în derivă a oricărui bun public. Şi privat, dacă e să citim un alt anunţ: "Pierdut agendă neagră cu însemnări medicale" - şi nu cîine flocos care răspunde la numele de Ţuchi. Precizarea "ne