Faţa "umană" a Securităţii Unii dintre noi ne-am obişnuit să vedem în Securitate demonul nopţilor noastre postdecembriste, fără să ne gîndim vreodată ce înger păzitor poate deveni. Nu, nu mă tem că domnul Priboi ar putea citi gluma asta - sigur nu vă citeşte. Vă pot ilustra faţa "umană" a Securităţii cu două mici exemple. Unul de prin anii '60-'70, deci primit la a doua mînă (nu existam pe-atunci). Bunicul meu - funcţie înaltă în Învăţămînt, pe judeţul Argeş (nu spui ţine, persoană importantă). Telefonul îi era, naturellement, ascultat. Telefon la care mai schimba cu prietenele o părere despre băieţi şi mama mea, pe atunci puştoaică. Una dintre ele şi-a exprimat, la un moment dat, reticenţa: - Băi, dacă ne ascultă băieţii? Ce a urmat din partea mamei e greu de reprodus fără perifraze. Cert e doar că, a doua zi, la o şedinţă, bunicul îmi este luat "la sentiment" pentru o discuţie ca între bărbaţi cu unul dintre "băieţi". - Domnu' Diţuleasa, rugaţi-vă dumneavoastră fata să nu mai spună că sîntem nişte - bip - şi nişte - bip - sau să ne trimită în - biiiiiiip - mamelor noastre! Aveţi şi dumneavoastră o mamă, înţelegeţi! A doua e mult mai recentă şi ţine, de fapt, de "băieţii" postdecembrişti. Unul dintre prietenii mei lucrează la "Avocatul Poporului" (aţi auzit de instituţia asta?). Într-o zi primeşte un telefon, în care i se comunică un număr foarte important de fax, pe care prietenul meu, ameţit cum e, îl pierde. Încep căutările disperate, capetele date de pereţi, fără să ştie că soluţia era chiar lîngă el. - Domnu', domnu', staţi liniştit! Cînd ziceţi că vi s-a dictat numărul ăla? - Ieri! - A, păi derulăm puţin caseta şi imediat îl aveţi! Deci: nu mai demonizaţi atît Securitatea asta, că uite ce folositoare e la casa omului. Roman VALERIU "M-am săturat..." M-am săturat să mi se tot spună cît de proşti/leneşi/hoţi/fraieri/coborîţi din bananier sînt românii. Aşa