Laşitate sau curaj. Ce e mai rentabil? O întrebare care a măcinat, sînt sigură, conştiinţele multor jurnalişti. Cam asta ar fi dilema momentului. Din ambele postůri poţi simţi, sînt sigură, gustul dezgustului. Poate că unele acte apar în faţa celorlalţi ca fiind dovezi de mare curaj, dar nu ţin decît de firescul unor persoane care şi-au ales o profesie ce implică această calitate. A-ţi apăra prestigiul e un fapt ce ţine de coloana vertebrală a profesiei. Din punctul meu de vedere, a ceda la un şantaj, a accepta un compromis înseamnă să cedezi din libertate, şi nu neapărat din libertatea de exprimare ci din libertatea personală. Tocmai de aceea, consider că ceea ce mi s-a întîmplat în 2002 a fost o lecţie pentru toată lumea. Nu ştiu cine trage învăţămintele: jurnaliştii cinstiţi sau politicienii veroşi. Era ziua cînd Marin Preda ar fi împlinit 80 de ani. Dar cine să le citească celor care au pus la cale o asemenea josnicie din Cel mai iubit dintre pămînteni... Cine să le vorbească despre diferenţa dintre oameni şi canalii... Se întîmpla la începutul lunii august 2002, cînd puterea administrativă din Vrancea pornise deja un război surd cu presa independentă din Focşani, loc în care agresiunea politică atinge cote maxime. Ameninţările, hărţuirea, discreditarea, culminate cu un veritabil şantaj public, toate s-au pus în funcţiune fără nici un fel de menajamente. O maşinărie monstruoasă, a cărei cheiţă a fost răsucită, culmea, de jurnalişti, pentru a mă determina să nu mai scriu ce unii ţin morţiş să ascundă. Există, din fericire, suficienţi colegi oneşti, care-şi respectă profesia şi care nu acceptă propuneri tentante pentru a-şi pune peniţele în vînzare. Nu vreau să par un "far" al libertăţii de exprimare, însă ce s-a întîmplat e cu adevărat grav şi nu credeam că mi se va întîmpla vreodată în România. Deşi am fost ameninţată şi mi s-a cerut să tac, atît direct cît