Înainte, acolo era o "Pescărie" unde nu intra aproape nimeni. În afară de clasicele conserve de peşte marin care-ţi dădeau aceleaşi veşnice două opţiuni: "în ulei" sau "în sos tomat" şi pe care le puteai cumpăra foarte bine şi de "Alimentara", n-aveai altceva de făcut decît să te zgîieşti la rafturile goale, la faianţa albă, pictată cu meduze şi alte vieţăţi acvatice, mai mult sau mai puţin comestibile sau la vînzătoarea plictisită care răsfoia revista Femeia. Imediat după revoluţie, spaţiul s-a transformat peste noapte într-un "general store" arăbesc, fascinanta faianţă a fost dată jos, iar rafturile goale au fost înlocuite cu unele pline cu de toate, de la acadele "Topi Top" şi "armuş", specialiate cu susan şi nucă de cocos, la sucuri exotice la cutie, cu pai. Primii clienţi n-au întîrziat să apară, la început intimidaţi de atîta belşug într-un loc pe care-l cunoşteau drept destinat depozitării peştelui invizibil. Cînd intrai, adulmecai aproape uitata aromă a cafelei adevărate, iar zumzetul monoton al aparatului de măcinat îţi dădea o reconfortantă senzaţie de siguranţă. Înainte, acolo, pluteai în derivă pe o mare moartă; acum te simţeai brusc la adăpost, în cala unui vapor, încărcat cu mirodenii, care se întorcea din Indii. După încă trei ani, deşi afacerea mergea bine, arabul a plecat, cedîndu-i locul unui alt arab, coleg de breaslă care n-a avut prea multă imaginaţie şi şi-a deschis un magazin alimentar, deşi mai erau încă douăzeci pe Calea Moşilor. Miza probabil pe faptul că românii nu scăpaseră încă de frica foametei şi puteau să cumpere alimente într-o disperare. Nu vindea băuturi alcoolice şi carne de porc. Cam tot în acea perioadă, în spatele magazinului, s-a aciuiat un pui de cîine care a fost botezat "americăneşte" Johnny. O ducea bine: primea zilnic resturile de mezeluri alterate. Curînd, mica "alimentara" denumită pompos "supermarket" s-a desf