Andrei Mladinescu, cinefil, autorul, în repetate rînduri, sub pseudonim, al unor eseuri despre Pasolini, Lars von Trier, Takeshi Kitano etc., în dialog cu Ştefan Bălan, medic şi scriitor, editorul revistei Norii.

Andrei Mladinescu: Scrisul sau viaţa? Ştefan Bălan: Doamne, ce-ntrebare... A.M.: Pentru tine ce are mai multă importanţă: să scrii sau să trăieşti? Opera sau viaţa? Ş.B.: A scrie înseamnă a trăi. Totul e viaţă. A.M.: Dar a trăi nu-nseamnă întotdeauna a scrie. Ş.B.: Nu. Viaţa e mai largă decît scrisul. A.M.: Atunci, o poezie pe care o scrii şi de care eşti mulţumit este mai puţină decît viaţa? Ş.B.: Nu, nu-i mai puţină. Este viaţă, pur şi simplu. Dar nu toată viaţa. A.M.: Nimic nu-i totul. Ş.B.: Nu. A.M.: Viaţa, cea care-nseamnă a te trezi dimineaţa, a te spăla, îmbrăca, a mînca? Ş.B.: Cineva spunea că viaţa este ceea ce ţi se întîmplă cînd nu eşti atent. A.M.: Atunci scrisul este viaţa atentă, concentrată, conştientă? Ş.B.: Concentrată şi atentă, da. Conştientă, nu. Pentru mine, scrisul presupune o neatenţie de cu totul altă natură decît cea a vieţii de zi cu zi, a vieţii obişnuite (dacă aşa ceva există). O neatenţie concentrată, focalizată. A.M.: Dicteul, inconştientul? Ş.B.: Da, într-un fel. Este ca şi cum, brusc, luat fiind de curent, te străduieşti să rămîi în el, să vezi unde te duce. Nu-l poţi controla, dar, dacă nu eşti atent, te poate scuipa pe ţărm. Este ca şi cum te-ai trezi prea devreme. O simplă neatenţie şi, gata, totul te-a avortat. Fie şi numai două rînduri, pe care le aştern pe hîrtie în mai puţin de un minut, le pot scrie doar dacă acest proces - de focalizare, abstragere, meditaţie - a avut loc. Uneori durează un minut, alteori săptămîni, luni sau ani. Alteori nu reuşeşte deloc. Dar asta-i doar un fel de a spune; scrisul nu are durată, nici obiectivă, nici subiectivă. Eul este abolit. Sinele, în schimb, nu are timp, sau are t