1.Mircea Bochiş, eşti artist, ai 53 de ani, eşti căsătorit de 26 de ani; dacă ar trebui - acum - să iei totul de la capăt, ai fi dispus să sacrifici cariera de dragul căsniciei? Sau invers? 1. Nu cred că este foarte amuzant să iei totul de la capăt, dacă te gîndeşti numai la cîte "cozi" a trebuit să stai pentru a ajunge unde eşti acum... Cît despre sacrificiu, nu cred că intră în discuţie, întrucît căsnicia este un lucru foarte plăcut, nu m-a deranjat în carieră, dimpotrivă, este foarte agreabil să ai "hîrtii" pe cineva şi cred că îmi face plăcere la rîndul meu să fiu proprietatea cuiva. În tinereţe aveam un foarte ridicat simţ al proprietăţii, iar căsnicia era singura formă de proprietate admisă de sistem şi se chema foarte frumos, "celula de bază a societăţii". Nu cred că arta şi căsnicia au vreo legătură cu sacrificiul, şi invers. Părerea mea despre sacrificiu este legată de cu totul alte domenii, dar pentru că nu am fost întrebat voi trece la întrebarea a doua... 2. Te-ai gîndit că vei face o operă cu "O" mare atunci cînd ai început să pictezi/sculptezi? 2. Toată lumea se gîndeşte la acest lucru, dar cînd ajungi pe la jumătatea drumului îţi dai seama că nu există o "măsură" agreată de toată lumea, care să-ţi confirme dacă ceea ce faci este cu "O" mare sau cu "o" mic. În general cînd îmi iese ceva care se apropie de "O" mare simt acest lucru şi singura spaimă pe care o am este că puteam în acele momente să nu fiu la şevalet, ci la coadă la frontiera cu Europa. 3. Crezi că aceia care sacrifică totul pentru ea sînt nebuni? 3. Cred că cei care sacrifică totul (pentru artă) nu au de fapt ce sacrifica. Arta este un lucru lumesc, care nu necesită nici un sacrificiu. Este la fel cum ai face o maşină bună - un BENTLEY sau una proastă - să zicem un LĂSTUN. Dumnezeu nu a trimis arta pe pămînt pentru ca aceia care o practică să devină martiri. Rembrandt, cînd pict